Bine ați venit!

Bine ați venit pe primul site românesc dedicat iubitorilor serialului LOST. Aici este locul unde găsiți ultimele știri despre serialul LOST, fișele pasagerilor zborului Oceanic 815, aventurile Naufragiaților din fiecare episod / mobisod și, nu în ultimul rând, o prietenoasă comunitate de fani LOST din România.

Cele mai recente articole:

LOST: Destiny Found, "The Incident" - 16 mai 2009
Rezumatul Ep.15 - "Follow The Leader", Sezonul 5 - 12 mai 2009
Interviu cu Jeremy Davies în LOST Magazine - 5 mai 2009
He's Our You - 26 martie 2009
Namaste! - 20 martie 2009
"LaFleur", James LaFleur - 6 martie 2009

Cele mai proaspete discuții de pe forum:

Intalnirea fanilor LOST din Romania de Marius la 17:10:41 - 2 iulie 2009
Versiunea 2.0 a site-ului de r414 la 04:12:33 - 2 iulie 2009
Spoilere pentru sezonul 6 de Xenocyde la 00:28:40 - 2 iulie 2009
Mega întalnire LOST România de Flavia la 20:35:14 - 1 iulie 2009
5x16/17 - The Incident de iEEE. la 20:03:01 - 1 iulie 2009
intrebare simpla de Joulyanna la 15:44:33 - 30 iunie 2009

LOST-Naufragiatii.com

Reuniunea fanilor LOST din România

Mai multe informaţii puteţi găsi pe forum.

↑ sus ≡ discută articolul Covaci Sergiu - 8 mai 2009

LOST: Destiny Found, "The Incident"

E greu să începi prin a comenta un sfârşit. Aşa cum este, straniu, cutremurator de sincer şi încărcat de foste şi viitoare mistere. Un final inversat şi la nivel de nuanţe, albul şi negrul devenind practic forţele care guvernează desfăşurarea imensei metafore care rămâne LOST. Un episod dublu din care se mai desprind caractere, se completează piese lipsă din trecutul fiecărui "principal", se asamblează încă puţin povestea Insulei. Tot ce e simplu devine complicat privit prin prisma individuală a oricărui personaj. Apoi tot ce e complicat, de neînţeles, misterele pentru care scormonim ecuaţii şi mitologii, pentru care călătorim cu ei în viitorul neîntâmplat şi trecutul interconectat, toată complexitatea devine simplă, pusă în fraze concrete, în metafore, picurată si distilată în personalitatea fiecăruia dintre noi. Tot ce se înalţă trebuie să tindă spre acelaşi punct. Scop. Convergenţă. Recunoaşteţi personajul pe care îl aşteptam? Numitul Jacob?

Ce anume (nu cine) trece prin viaţa şi momentele de cumpănă ale fiecăruia? Cui implorăm devoalarea unor neînţelese momente prin care trecem zi de zi? De ce şi cui cerem socoteală pentru neîmpliniri? Cui mulţumim când ceea ce ar trebui şi vrem să se întâmple, chiar se întâmplă? Jacob e un personaj. La fel cum facem şi noi din imaterialul fragment pe care, neputându-l atinge, Îl personalizăm. Jacob a fost acolo unde trebuia pentru ca personajele să fie interconectate. Pentru ca fiecare să treacă prin propria experienţă, pentru ca fiecare să-şi conştientizeze personalitatea. Pentru ca, aşa cum minunatul dialog cu bătaie lungă ( şi intensă) dintre Sawyer şi Jack subliniază, destinul poate alege dacă îţi dă sau nu a doua şansă. Jacob a ales rolurile principale. Câte o poveste, câte un destin. Croit cu pumnii, cu arma în mână, prin luptă sinceră cu societatea şi cu sinele. Fiecare are parte de o scurtă caracterizare şi de o cugetare care a străbătut toate seriile Lost de până acum. Cu excepţia cuplului Rose-Bernard care pun punctul pe i: când ai jumătatea care-ţi lipsea şi cu care realizezi întregul, te poţi pensiona, chiar şi pe o insulă tulburată, precum sufletul fiecăruia dintre noi. Iar când ai jumătatea care-ţi umple golul interior, nu te mai gândeşti la acţiune ci la serenitate. Incidentul e doar o expresie a luptei interne a fiecăruia, dintre bine şi rău, între tentaţie şi sublim. Iubirea dintre Sun şi Jin e un liant peste timp, forţa care poate manipula timpul şi vremurile. Conflictul / complexul patern străbate seriile precum săgeata pieptul porumbelului - convergenţa contrastelor.

Să revenim însă piesă cu piesă: Locke e de departe cel mai interesant studiu de caz: Se află pe insulă în triplă stare, mort în sicriu, viu în prezent şi prezent în salturile temporale pe care şi le poate revizui, de la distanţă, ce-i drept. Locke nu mai e ceea ce pare a fi. Pare a fi singurul care-şi dă seama că întâlnirea cu Jacob e de fapt o reglare de conturi mai vechi, după întâlnirea şi reînvierea după căderea de la etaj şi după episodul din cabană. Uciderea lui Jacob cu mâna lui Ben e ceea ce a făcut prin uciderea tatălui său cu mâna lui Sawyer. Aruncarea lui Jacob în foc lasă loc interpretărilor şi modificărilor de formă referitoare la acest nou binom Locke-Jacob. Nu mâna care loveşte ci gândul care o poartă e responsabil de schimbările ce vor urma.

Jacob e destinul sau liberul arbitru? Locatar al statuii din care probabil după Incident mai rămâne doar piciorul drept, complementar cu un prieten misterios care abia asteaptă să-l omoare, Jacob se aşteaptă pe sine în singurăteatea încifrării mesajelor unui imortal "May Gods give you what you want", "Gods give happiness", mesaje similare cu ceea ce se găsea în staţia Dharma de spălare a creierelor. În acest scurt interval al apariţiei sale în care pare a fi cel care recrutează pe cei care vor ajunge şi vor avea un rol important pe insulă, dă senzaţia aceea de condamnat la nemurire. De mesager al menirii insulei. Cel care se lasă ucis aproape biblic pentru a se înălţa prin întrupare..şi da, probabil în Locke cel adus de Illana. Probabil asta îi ceruse în spital, să-i aducă un suport material pentru abilităţile sale. Dacă acceptăm materializarea sa în Christian ca necesară pentru momentul când fusese deja ucis, atunci e posibil ca şi corpul lui Locke să fi fost cerut în acelaşi scop.

Ben, personajul tristei şi stâlcitei figuri, termină prin a-şi împlini destinul tragic: lipsit de mamă printr-un joc al sorţii şi acuzat de moartea ei, lipsit de copilărie de către un tată complexat, ucigaş al fiicei sale adoptive, lider numai temporar (cum singur descoperă) termină într-o criză profundă de personalitate, îndeplinind voia unuia dintre cei pe care voia să-i conducă sau să-i suprime.

Jack e fix acest Marcel Iureş Pacificatorul al Lostului. Îndrăgostit iremediabil de Kate şi realizând că a pierdut-o, încearcă să scape de viitor prin modificarea trecutului. E în continuare man of science şi nu-i stă rău, doar că nu convinge. La un moment dat am crezut că se va iradia la coloană de la cărat plutoniul ăla, dar nu, l-a aranjat Sawyer într-o discuţie principială. Şi dacă tot veni vorba, femeile din Dharma nu puteau avea copii din cauza vecinătăţii cu bomba care avea scurgeri şi băieţii o scot de acolo cu mâinile goale? Cam "curge".

Sayid, cel condamnat să fie ceea ce nu a vrut niciodată să fie, e singurul care are în Jacob un potrivnic. Îşi îndeplineşte partea sa de misiune, dar de fapt spiritual e mort de la uciderea soţiei sale. Sub privirile atente ale destinului.

Hurley e cel care pare a fi unul dintre aleşii cu rang de pilot al destinului. Mai pilotează o dubiţă, mai conduce un dialog, mai aduce în prim plan numerologia, pentru ca acum să aibă un rol superdecorativ, de justificare a contactelor cu prietenii dispăruţi.

Juliet, cea pe care o pierdem temporar în incident sau definitiv în explozia bombei este unul dintre exemplele nefericite ale unei sensibilizări create într-o copilărie în care egoismul părinţilor aduce autoizolarea şi fuga spre responsabilităţile altuia. Nevizitată de destin, Juliet ajunge să iubească atât de mult imediatul încât este sacrificată de contextul general. Aparent se sacrifică pentru ceea ce nu a avut niciodată - dragostea lui Sawyer neputând compensa absolutul din căutările ei.

Sawyer, l-am lăsat la urmă pentru că drama lui e departe de a se fi terminat. Cum i s-a spus la moartea părinţilor săi - să nu termine acea scrisoare, destinul său rămâne o carte deschisă, îndoită de Kate care-i tulbură trăirile şi cu paginile rupte de Juliet care-i smulge bucăţele din încercările sale disperate de a acea ceea ce părinţii săi nu putuseră avea împreună.

Smokey - nu cred că apare în urma incidentului, deoarece inscripţiile referitoare la prezenţa sa, în templu, erau anterioare perioadei 70.

Războiul care va să vină - lupta finală dintre bine şi rău, personificată probabil între Widmore şi Jacob, încă nu s-a inventat o terţă forţă ilustrabilă într-un serial, doar dacă lupta aceasta nu ascultă şi de factorul timp, în ciuda faptului că pare eternă. Şi ca să nu închei fără o părere personală asupra misterului principal - debutul episodului - am remarcat aşa: Unul e în alb, unul e în negru, unul e optimist şi vindecă prin atingere, celălalt e pesimismul realist (umanitatea care vine şi distruge şi corupe totul, de ai impresia că pe BlackRock erau români exilaţi). Bun… dacă acea loophole e călcâiul lui Achile, cei doi pot fi, în afară de personificarea binelui şi răului, cele două componente contrastante ale unei singure personalităţi. Destinul şi liberul arbitru, faţă în faţă, în carcase diferite, purtând eventual nume diferite. Fraţi întru materie şi oponenţi întru spirit, sau manifestare diferită temporal a aceleiaşi structuri? Jacob mereu tânăr şi Jacob îmbătrânind, neputându-se anihila pentru că ar determina un nonsens temporal.

↑ sus ≡ discută articolul biotudor - titrari.ro - 16 mai 2009

Rezumatul Ep.15 - "Follow The Leader", Sezonul 5

Faraday se îndreaptă cu arma în mână spre tabăra Ostililor. În apropiere, ascunsă în junglă, Kate îi spune lui Jack că fac o mare greşeală, că Faraday e nebun. Jack se îndoieşte de spusele ei. Dacă pentru acest lucru se află ei acolo ? Dacă aceasta este singura cale de a pune lucrurile pe făgaşul normal ? Dar înainte ca ea să poată răspunde … POC ! Se aude un zgomot de armă. Privesc în direcţia împuşcăturii şi-l văd pe Daniel cum cade răpus de glonţ. Jack sare în picioare cu intenţia de a fugi spre Daniel, când Kate îl opreşte. Va fi şi el împuşcat ! Deodată apar doi oameni călare şi înarmaţi cu puşti. Unul din ei îl doboară pe Jack cu patul puştii. Celălalt o avertizează pe Kate să nu mişte. Primul descalecă şi vedem că e Widmore la 40 de ani. Îl întreabă pe Jack cine sunt ei ?

Widmore îi duce pe cei doi în tabăra sa. Când îl vede pe Faraday întins, întreabă ce s-a întâmplat . Richard îi povesteşte cum a intrat Daniel îndreptând arma asupra lui, iar Eloise a reacţionat. Eloise îi întreabă pe Jack şi Kate dacă au venit împreună cu acel om. Jack îi spune că da, iar ea le ordona să intre în cortul său. Widmore se întreabă de ce le-ar declara Dharma Initiative război, dar Eloise îl lămureşte că aceştia nu fac parte din Dharma. Atunci de unde sunt ei ?

Facem un salt de 30 de ani şi-l vedem pe Richard Alpert în cortul său migălind la o corabie dintr-o sticlă, când o femeie dă buzna şi-l informează că «el » s-a întors. Richard iese şi-l vede pe Locke intrând în tabăra lor. Au trecut trei ani de când s-au văzut ultima dată, Richard îl întreabă ce a făcut în acest timp ? Locke îi spune că-i va explica pe drum. Ei doi au ceva important de făcut şi trebuie să se grăbească. Richard îl cercetează pe John cu privirea, iar acesta îl întreabă dacă e ceva în neregulă ? Richard îi răspunde că vede ceva diferit la el. Lock zâmbeşte şi îi spune că acum are un scop.

În spatele lui John, Sun şi Ben intră în tabără. Sun urmăreşte discuţia dintre Locke şi Alpert şi întreabă de ce-i numeşte pe ceilalţi «oamenii» lui ? Ben o lămureşte că înainte de a părăsi insula John devenise liderul lor. Ea se miră, atunci Richard cine este ? Primeşte explicaţia că acesta este un fel de sfătuitor care face acest lucru de foarte, foarte mulţi ani. Atunci Sun se îndreaptă direct spre Richard şi-l întreabă dacă a fost pe insulă în 1977. Îi arată fotografia cu recruţii Dharma şi-l întreabă dacă îşi aminteşte de ei. El îi răspunde că i-a întâlnit în 1977 şi îşi aminteşte foarte clar acea zi … pentru că i-a văzut pe toţi murind.

Ne întoarcem la Jack şi Kate. Ea îl întreabă dacă a vorbit serios când a spus că vrea să pună toate lucrurile pe făgaşul lor normal. El îi răspunde că dacă ei vor face ce le-a arătat Daniel, avionul lor nu se va mai prăbuşi, iar ei vor ateriza în Los Angeles şi nimeni nu va mai muri. Kate îi spune că atunci nici ei nu se vor mai întâlni, îşi vor continua vieţile pe care le-au avut înainte de accident. Jack îi răspunde că toate mizeriile îndurate vor dispărea. Kate e furioasă şi-i răspunde că nu au fost deloc mizerii, dar el nu e de acord cu ea.

Eloise intră şi-i întreabă de ce omul pe care l-a împuşcat vroia bomba ? Jack îi răspunde că tot nu l-ar crede dacă i-ar spune. Ea îi povesteşte că atunci că pe când avea 17 ani a întâlnit un tânăr care i-a avertizat că acea bombă este foarte periculoasă şi trebuie îngropată, el ştia acest lucru deoarece era din viitor. Apoi a dispărut pur si simplu din faţa sa… iar acum ea l-a împuşcat din spate pe acel bărbat. Înainte de a muri, el i-a spus că este fiul ei. Eloise deschide jurnalul la prima pagină şi întreabă cum e posibil ca ea să nu-şi amintească de momentul în care a scris acele cuvinte ? Jack îi explică faptul că ea nu le-a scris încă şi că ceea ce s-a întâmplat a fost un accident, dar ce ar fi dacă ar exista o cale ca acestea să nu se fi întâmplat ? Faraday s-a întors pe insulă pentru că descoperise o cale să schimbe toate aceste lucruri. El nu trebuie să moară. Dacă vor face ce e scris în jurnal atunci nimic din toate acestea nu se vor fi întâmplat. Eloise o întreabă pe Kate dacă Jack ştie ce vorbeşte. Ea îi răspunde că el chiar crede ce spune. Atunci Ellie e de acord să-i conducă la bombă doar că mai e un amănunt de rezolvat. Bomba se află îngropată sub Dharmaville. Acum e mult mai complicat pentru ei să se întoarcă acolo.

La Staţia de Securitate Dharma, Radzinsky şi aghiotanţii lui i-au legat de scaune pe Sawyer şi pe Juliet. Radzinsky îl întreaba unde e Kate acum. Sawyer nu vrea să răspundă şi e lovit peste faţă. Horace încearcă să-l oprească dar Radzinsky se opune şi-i spune că de acum înainte el e la conducere. Phil îl loveşte şi el pe James şi-l duce în faţa monitoarelor spunându-i că dacă nu răspunde va fi omorât. Juliet le strigă să se oprească şi încearcă să vorbeasca cu ei, dar Sawyer îi zice că e inutil, fiindcă orice ar spune nu o vor crede. Phil zice apoi că îl poate face el să vorbească şi o loveşte pe Juliet peste faţă. Sawyer reacţionează strigându-i că e un om mort. Mitch intră informându-i că nu-i găseşte pe Miles şi Jin şi le înmânează o listă cu noii recruţi accentuând că ultimii trei au fost adăugaţi pe urmă. Radzinsky întreabă cine e acest Hugo Reyes, Phil îi spune că e grăsanul.

Îl vedem apoi pe Hurley într-o cămară încărcând mâncare atât cât putea duce şi apoi strecurându-se în afara satului. Dr. Chang îl observă şi-l urmăreşte. Hurley ajunge în jungla din spatele barăcilor unde se întâlneşte cu Jin şi Miles. Îi întreabă dacă au vreun plan de salvare pentru Sawyer şi Juliet, dar Miles îi răspunde că sunt 30 de oameni înarmaţi acolo, n-au nici o şansă. Hurley atrage atenţia că Sawyer nu i-ar abandona niciodată. Atunci apare Dr. Chang . Miles îl întreabă ce caută acolo ? Chang vrea nişte răspunsuri. Dacă e adevărat ceea ce a spus Faraday ? Miles este fiul său ? Hurley încearcă să mintă, dar Chang îl prinde repede cu minciuna întrebându-l cine e preşedintele SUA ? El recunoaşte că vin din viitor, că tot ce a spus Faraday e adevărat şi că Miles e fiul lui. Faraday le-a spus că urmează un accident la staţia Swan şi vor trebui evacuaţi locuitorii insulei… Chang va trebui să o facă.

În tabăra Ostililor, Eloise îi spune lui Richard să o urmeze împreună cu Erik. Îi vor dezlega pe Jack şi Kate şi vor merge la bombă. Eloise şi Widmore vorbesc ceva împreună, apoi el îi mângâie burtica. Jack îl întreabă pe Richard cine e Widmore, iar acesta îi răspunde că dragostea e un lucru complicat.

Iar sărim 30 de ani şi suntem alături de Locke, Richard şi Ben străbătând jungla. Richard îl întreabă dinnou pe Loke unde a fost timp de 3 ani, iar John este foarte mirat că nu ştie. Richard îi spune că a dispărut din faţa lui, acum John îl informează că va vedea unde a dispărut şi după ce vor face ce au de făcut, vrea să fie condus la Jacob. Richard e de acord.

Ei ajung la locul unde se prăbuşise avionul nigerian cu droguri. Locke îi spune lui Richard că un om rănit la picior va ieşi din junglă, şi că el va trebui să i-l scoată, apoi să-i transmită că trebuie să-i aducă înapoi pe toţi cei care au părăsit insula. Când omul va întreba cum, să-i răspundă că va trebui să moară. Ben întreabă cine este acel om ? John îi răspunde că el este acela.

Ben priveşte uimit cum Richard se îndreaptă spre Locke de lângă avion şi îl întreabă pe cel de lângă el cum de a ştiut exact momentul în care va apare, la care John îi răspunde că insula i-a spus. Ben observă că insula nu i-a spus unde e Jacob, altfel nu ar fi avut nevoie de Richard să-l conducă la el. Locke îşi dă seama că Ben nu l-a văzut niciodată pe Jacob, deşi a susţinut aceasta.

Ne întoarcem la Staţia Securităţii Dharma. Dr Chang năvăleşte înăuntru spunându-le că trebuie evacuată insula imediat şi este dezgustat de faptul că Horace şi Radzinsky îi torturează pe Sawyer şi Juliet. Chang încearcă să le explice că se va întâmpla un accident la staţia Swan unde construiesc ei şi că va trebui evacuată insula, dar Radzinsky ţipă că nu are de gând să oprească nimic, totul va continua aşa cum a fost planificat. Sawyer îl susţine pe Chang şi cere să fie urcat împreună cu Juliet pe submarin. Face un târg : dacă sunt luaţi în submarin, vor spune tot ceea ce ştiu. Radzinsky e de acord, iar Sawyer le desenează o harta cu locaţia Ostililor.

Eloise şi Richard îi conduc pe cei doi naufragiaţi la o balta din junglă. Ei vor trebui să înnoate pe sub apă până la tuneluri unde au depozitat bomba. Kate refuză să meragă împreună cu ei. Ea vrea să se întoarcă în sat dar Erik nu o lasă. Dintr-o dată …POC … răsună un foc de armă, apoi altul. Erik este doborât la pământ. Sayid îşi face apariţia din junglă şi îndreaptă arma spre Eloise şi Richard. Jack intervine şi îi povesteşte lui Sayid despre planul de a schimba lucrurile. Sayid îi răspunde că deja a schimbat el totul omorându-l pe Ben. Dar Kate îi dă replica, Ben nu a murit, ea l-a dus în tabara Ostililor pentru a-l salva. Sayid întreabă de ce ? Ea întreabă, la randul ei, de când a împuşca un copil şi a detona bombe e ceva normal ? Jack încearcă să o convingă că pentru acest lucru au fost ei aduşi înapoi – că acesta e destinul lor. Ea îi răspunde că a început să se comporte ca Locke despre care chiar el spunea că e nebun. Kate pleacă. Cei rămaşi înnoata până la nişte tuneluri subterane. Richard îi conduce prin labirint până la bombă.

La Docuri, femeile şi copii din Dharma sunt grăbiţi să urce la bordul submarinului. Miles urmăreşte de la distanţă cum se ceartă părinţii săi. În cele din urmă, rănită şi supărată mama lui Miles urcă împreună cu cel mic la bord. Apoi îi vedem pe Sawyer şi Juliet încătuşaţi urcând şi ei. Hurley le spune că Sawyer are întotdeauna un plan. Chiar în momentul în care trebuia închisă trapa submarinului, Phil o aduce şi pe Kate la bord, şi o încătuşeaza între Sawyer şi Juliet. Cei trei sunt acum sub apă şi se îndepărtează de insulă.

Locke, Ben şi Richard se întorc în tabără. Locke le spune să adune pe toată lumea şi să meargă împreună să-l vadă pe Jacob. Dacă acest om le spune tot timpul ce au de făcut, atunci John vrea să ştie cine e ! Feriţi de ceilalţi, Richard se confesează lui Ben că s-ar putea ca Locke să înceapă să le facă probleme. Ben îi mărturiseşte că de aceea a încercat să-l omoare. În timp ce mergeau pe plajă, Ben se strecoară lângă Locke şi-i şopteşte că Richard e îngrijorat şi are îndoieli în ce priveşte şefia sa. John îi mulţumeşte că i-a spus. Ben îi mai spune că se află acolo să-l urmeze pe el, aşa că dacă Jacob îl va ajuta să se întâlnească cu ceilalţi supravieţuitori… dar Locke îl întrerupe şi-i declară că nu-l interesează să se întâlnească cu oamenii lui. El vrea să-l vadă pe Jacob ca să-l omoare ! BOOM

Tradus de pe site-ul oficial Lost ABC.

↑ sus ≡ discută articolul Carmen Dumitrescu (cid) - 12 mai 2009

Interviu cu Jeremy Davies în LOST Magazine

Un fragment dintr-un interviu cu Jeremy Davies (Daniel Faraday), publicat în nr.22 (Aprilie-Mai 2009)din Lost Magazine.

Lost Magazine: Jeremy, eşti cunoscut ca un actor care trăieşte şi respiră mai ales în lumea filmelor de lung metraj. A fost aceasta o alegere conştientă în cariera ta ?

Jeremy Davies: Cred că am avut norocul prostului când a fost vorba de a-mi aranja viaţa şi mi s-a permis întotdeauna să fac alegeri atunci când am întâlnit aşa numite "nepotriviri de carieră". La început mi-am luat o parte din banii Monopoly, pentru că acest oraş este cunoscut pentru nepotriviri ca ale mele şi i-am investit destul de înţelept. Practic, mi-am stabilit un standard înalt de viaţă aşa că nu am nevoie să mai muncesc. Nu am vrut să trebuiască să filmez dacă nu am nimic de oferit producătorului de film. Singura putere pe care o ai cu adevărat în această afacere, cu excepţia cazului în care te afli la un nivel foarte ridicat, este de a fi capabil de a spune "Nu". Mi-am amânat chiar şi privilegiul de a-mi întemeia o familie din mai multe motive, acesta fiind unul dintre ele.

Lost Magazine: Când producătorii Lost au venit să bată la uşa ta, care au fost primele tale gânduri în legătură cu aderarea la un show cu un profil atât de înalt ?

Jeremy Davies: Am privit mereu în jur pentru a genera sau aştepta oportunităţi de a urca la bord sau de a mă strecura în proiecte alături de producătorii faţă de care am o profundă admiraţie, deoarece am intenţia blasfemiatoare de a deveni într-o bună zi un rezonabil competitor în producţia de filme. Mi-am îndreptat cariera spre o şcoală de film din a patra dimensiune pentru mult timp de acum înainte şi am căutat mentori din toata lumea ca Lars von Trier (Dogville) (i-am trimis o scrisoare) şi Werner Herzog (Rescue Dawn). Aşa că, atunci când a venit Lost am fost foarte curios, pentru că a fost una dintre puţinele emisiuni TV care m-au atras şi nu spun aceasta din lipsă de respect pentru televiziune, dar am crescut fără televizor, nu am avut niciodata unul, nici acum nu am, aşa că am urmărit şi studiat doar filme. Dar chiar şi fără a avea televizor, acest show este foarte renumit. Chiar şi eu, care sunt foarte mult pe dinafară, am fost atras şi am simţit cum creşte în mine un respect divin faţă de Damon, JJ şi Carlton. Îmi place ca atunci când toate acestea vin împreună să văd dacă este ceva care să contribuie la educaţia mea din domeniul filmului şi cu siguranţă am crezut că se poate, dar chiar nu am avut nici o idee cât de mult poate fi.

Lost Magazine: Ştii cum ai ajuns pe radarul lui Damon şi Carlton ?

Jeremy Davies: Cred că vara dinaintea de sezonului patru m-au văzut în Rescue Dawn. Am slăbit patruzeci de kilograme pentru acest rol şi cred că şi-au amintit de mine atunci când au căutat pe cineva care să se potrivească acestui rol şi în cele din urmă mi-au făcut o ofertă. În acel moment, aveam un asemenea respect pentru aceste "pisici" încât simpla idee de a fi chiar şi un aducator de cafea pentru oricare dintre ele era o provocare. Când am vorbit cu ei, după ofertă, percepţia lor despre acest caracter (Daniel) mi s-a părut atât de surprinzător de vie, de complexă, de bine gândită. În plus există atât de multă similitudine între acest caracter şi viaţa mea, despre care n-au avut nici o idee, de exemplu că am fost mult timp un fan de fizică cuantică cu mult înainte de acest show.

Lost Magazine: Venind din lumea filmului – ţi-a fost uşor să te aclimatizezi cu ritmul de o oră de dramă ?

Jeremy Davies: Am venit din gherila cinematografică, de aceea am fost atras de producţia de film. Eu am înţeles ce înseamnă această gherilă cinematografică. Primul meu film a fost Spanking the Monkey şi s-a filmat cam între 16 şi 17 de ore din zi, şase zile pe săptămână, timp de trei săptămâni. Şi am făcut-o pentru 75.000 dolari, ceea ce a fost o nebunie. În Lost avem cel puţin o lună de repetiţie înainte de a filma.

http://sky1.sky.com/lost-new-interview-with-jeremy-davies-aka-daniel-faraday

↑ sus ≡ discută articolul Carmen Dumitrescu (cid) - 6 mai 2009

He's Our You

Se pare că moda cu moartea/purgatoriul înainte de mântuire a vedenit o moda, inclusiv în Lost. Departe de mine ideea de a deveni cinic, dar nu devenim ceea ce suntem forţaţi de împrejurări să fim. Ne transformăm în ceea ce ne lăsăm să devenim. Dacă Ben şi Sayid au avut în copilăria asemănătoare un tată sever, nu înseamnă că ambii sunt torţionari şi ucigaşi de profesie. Deşi ambii ucid cu sânge rece şi sub egida convingerii că fac ceea ce trebuie, diferenţele sunt majore. Ben şi-a ucis involuntar mama de la naştere. Ben încerca să fugă de un tată beţiv, deprimat, obsedat, cu psihoză maniaco-depresivă cât casa. Sayid luase asupra sa, de fiecare dată misiunea de a se murdări pe mâini pentru alţii. Dar oare Mr. Eko nu făcuse la fel pentru fratele său? Nu aşa ajunsese negativul pozitivului fratern? Nu aşa şi din acest motiv l-a răpus Insula? Sayid a ucis în ideea protejării aproapelui. Ben a ucis în interes personal şi, până în acest moment este cel care stă deasupra şi deţine controlul absolut al acţiunii. Până şi Widmore pare mic copil, membrii grupării sale fiind eliminaţi unul câte unul de voinţa lui Ben şi mâna lui Sayid. Dar, împotriva oricărei logici aparente, Sayid este, aşa cum singur răbufneşte la un moment dat, departe de a fi un ucigaş din plăcere. Fiecare episod Sayid centric, precum acesta s-a demonstrat a fi o perpetuă suferinţă în care el însuşi trebuia să facă pe alţii să sufere.

Însăşi întoarcerea lui pe insulă pare regizată de Ben, deşi Illana pare să nu ştie nimic. Este unul dintre membrii Oceanic 6 care, măcinat de ideea că a făcut rău în ideea de a face bine, mai este dus de nas odată de maleficul serialului. Sigur că Ben nu e malefic numai din cauza tatălui absolut janic, el pare a avea perversiunea şi manipularea în sânge, indiferent de scop. Iar scopul său este dominant personal. Nu ştiu de ce insist atât pe antagonismul Sayid-Ben, dar similitudinile cu elementele reale ale vieţii sociale prezente sunt izbitoare: cu cât eşti mai bun, cu cât eşti mai mult mânat de scopuri nobile, apare cineva care, perfecţionist al egoismului atroce, îţi substituie în calităţile pozitive şi-ţi lasă întru manifestare publică frustrările şi slăbiciunile.

Sayid a avut toate ghinioanele posibile, a pierdut tot, a fost manipulat permanent de diferite forţe. Acum a ajuns şi el la concluzia că nu mai ştie de ce a revenit pe insulă. Până când, Sayid-ul Dharma - Oldham (şuncă-bătrână) îi administrează o altă relicvă a şcolii naziste, un echivalent oral al serului adevărului. Ser care a fost inventat în 1918 de un anume Dr House (Ha!) şi a fost aplicat cu succes de nemţi pentru decelarea comportamentului inaparent al prizonierilor sau spionilor. Păţania lui Sayid drogat ne mai învaţă ceva: adevărul spus în contextul nepotrivit duce la reacţii pseudo umoristice chiar din partea oamenilor de ştiinţă. Replica episodului mi se pare a fi "ups, am greşit doza". Doza care aduce neîncrederea în locul reacţiei fireşti, de autoapărare.

Următorul moment ciudat este consiliul Dharma în care toţi par nehotărâţi să trimită pur şi simplu un om la moarte, până în momentul în care, mama lui Ethan, Amy, intervine cu aceeaşi faţă perversă pe care am remarcat-o la gardul sonic. Acolo, departe de a suferi pentru moartea soţului şi departe de a fi recunoscătoare pentru că fusese salvată, le-a tras ţeapă tuturor, purtând dopuri în urechi! Acum, făcând-o pe ameninţata de marea primejdie a spionului ostil Sayid, îl condamă la moarte. De la ea pleacă toată iniţiativa şi faţa aia care mă scoate din minţi pare a ascunde ceva.

După toate valurile unui episod care mai aduce la lumină 2-3 piese de legătură, ne dăm seama că fiecare a avut motivul lui de a reveni pe insulă. Chiar dacă nu o recunoaşte, Sayid, nelăsat în pace să-şi trăiască viaţa - sau mai exact să se deprime în prezenţa rămăşiţelor ei - se transformă iar în justiţiar. Îşi asumă responsabilitatea de a modifica trecutul, prin împuşcarea lui Ben-copil pentru a împiedica viitorul. Având însă în vedere că viitorul ne-a fost deja prezentat, e de aşteptat ca în următoarele episoade să vedem fie o revenire a fizicianului Daniel care să mai tulbure puţin apele axei timpului fie, miraculos, copilul Ben să fi avut, ca şi Locke, şansa de a se vindeca după împuşcare. Dec, puterea insulei. Dacă firul epic rămâne pe ideea că ceea ce s-a întâmplat e bun întâmplat, atunci acest mic Harry Potter de Lost va face un hocu pocus şi glonţul va ieşi din el ca şi din Locke. În plus, Sayid a tras de la distanţă cam mare, un singur glonţ, în piept şi nu exclud posibilitatea ca Ben să fi avut un medalion metalic care să-l fi salvat. Cu alte cuvinte, micul Ben va fi probabil bine mersi şi liber să se alăture lui Richard cel Ostil.

Am povestit un episod care îşi concentrază acţiunea pe finalul aparent interesant şi apocaliptic. Sincer, se putea şi mai bine, dar un nou episod Sayid centric a fost binevenit. Şi, din nou, relaţiile între reveniţi şi rămaşi sunt precum lemnele asamblate într-o plută pe valuri - se menţin la suprafaţa apei, dar tensiunile dintre ele fac lemnul să scrânească. Aşa că, tanti Kate, stai matale la distanţă că tanti Juliet ştie şi structura motorului în 4 timpi. Tare. Au fost câteva poante drăguţe.

Şi acum, elementul surpriză: cartea oferită de Ben cel mic lui Sayid. Cartea lui Carlos Castaneda, A separate reality (http://en.wikipedia.org/wiki/A_Separate_Reality) descrie exact ceea ce încerca Ben să devină şi probabil va deveni Locke. Un receptor direct al energiei libere din univers. Desigur, dacă explorăm puţin, vom remarca faptul că şamanul instructor din carte este un fel de Jacob, fără chip, că toate experienţele transcedentale sunt alimentate sau induse de un amestec de plante psihotrope (cum era mixtura folosită de Locke în cortul-inhalaţie) şi că, în cele din urmă, aproape tot ce scrie în acea carte era la limita între ştiinţă şi ficţiune, cu inadvertenţe sesizabile în desscrierea şi localizarea temporală a faptelor. Ceea ce scenografii Lost încearcă să evite, deocamdată cu succes. În plus, autorul vizionar al acestei cărţi, moare de cancer hepatic, deci nu ajunsese pe vreo insulă terapeutică. OK totuşi, faptul că Ben cel mic citea cu înverşunare astfel de subiecte ne face să credem că nu degeaba îi dă această carte lui Sayid. Un motiv în plus să cred că va supravieţui fără probleme şi episodului şi împuşcăturii. Dacă nu cumva avea deja posibilitarea de a-şi induce viziuni şi să afle de revenirea lui Sayid. Mai avem de aşteptat încă o săptămână. Sincer însă, aşteptam mai mult.

Obsevaţii:
- una dintre bărcile din portul LA când se adună Ben adună oamenii pentru întoarcere, se numeşte "Illusion" - coinicidenţă sau mesaj?
- De ce bea Sayid whiskey-ul lui Widmore? (mă rog, acelaşi tip)
- am revăzut din episoadele anterioare cum arăta Ben când a plecat cu Lapidus şi Sun spre bărci şi cum arăta cât l-a găsit Locke. Sunt îl lovise cu vâsla din spate ori el era cu faţa spartă. Eroare sau mai luase o bătaie pe parcurs?

↑ sus ≡ discută articolul biotudor - titrari.ro - 26 martie 2009

Namaste!

A-nceput din nou să cadă un avion, acum a stat. A stat pe acea pistă la care lucrau la un moment dat oamenii lui Ben alături de Kate şi Sawyer. Dar evenimentul prăbuşirii după trecerea de fereastra temporală, daca asta o fi fost, pune destule probleme, deşi ne sunt prezentate clar motivaţia şi îndemânarea lui Frank, pilot de soi. Sigur că eventualitatea de a se afla în preajma începutului de pistă de pe insuliţă era extrem de redusă şi pare a ţine mai mult de destin. Sigur că modul în care jonglează Frank cu avionul de linie printre cuşmele muntoase ale insulei are o mare doză de ireal şi de irealizabil. Dacă însă vorbim de modul în care insula recepţionează musafiri veniţi pe calea aerului, atunci e de discutat care sunt proprietăţile care permit prăbuşiri cu o rată de supravieţuire atât de mare. Dincolo de evenimentul tehnic, imensa metaforă care este Lost permite selecţia caracterelor, un fel de vot colectiv al spiritului unitar insular.

Trei ani în lumea reală sunt egali cu cei trei petrecuţi pe insulă din clipa în care John a repus insula corect pe axa temporală. Altfel diferenţa între cei rămaşi pe insulă şi cei reveniţi prin, să zicem, teleportare, este pracic nulă. Mai rămâne de văzut cum se vor acomoda "Oceanic 6" cu trecutul lor în care reapare Ben copil. Probabil că acei care au o reprezentare fizică sau spirituală pe insulă nu s-au dematerializat şi reîntrupat pe insula mare, rămânând şi la o diferenţă de 30 de ani de primii. Reprezentarea lui Sun o consider a fi copilul său cu Jin, dacă tot veni vorba. Reuniţi în multe momente dificile sau plăcute, prăbuşiţii cursei Oceanic precum şi cei cu care au interacţionat, aducându-i în universul lor, sunt acum împrăştiaţi în varii direcţii spaţiale sau temporale.

Au câteva mici repere şi anume: Ben care se instruia de mic copil asupra insulei, colocatarilor şi proprietăţilor sale; Jack liderul unui du-te vino care se traduce în agitaţia permanentă a neîmpăcatului cu sine, a unui fel de dezrădăcinat, neadaptat la propria glorie aflată permanent în umbra unui perfomer mai ales (Sawyer e mai şmecher şi i-a suflat deja două fete cucuiete, Locke e Alesul şi mai şi colaborază cu umbra lui Christian [- la Cozia], Ben "l-a făcut" în toate modurile inclusiv când era cu artera renală pensată); Sawyer, personajul cel mai îndrăgit cred, şi pentru care am argumentat de nenumărate ori în favoarea sufeltului său mare, a spiritului rebel şi a calambururilor nesfârşite. Practic în trecut, în 1977 a rămas promoţia Namaste (ha ha) care-i include pe cei între care se desfăşoară conflicte spirituale permanente: "cupla" Kate-Juliet (cucuietele care sunt ba cu Sawyer ba cu Jack), apoi "cuplul" Jack-Sawyer care se vor ciondăni perpetuu până îi va separa Ben sau Locke. Că veni vorba, interesant cum şi unde se va duce Locke. Rămas ca o surpriză pentru restul pasagerilor din zborul Ajira 316, va lua acţiunea pe cont propriu, va cugeta şi va acţiona atunci când cărţile vor fi fiind aranjate de Ben? E clar că maleficul Ben ştie exact că nu are tot timpul la dispoziţie şi că trebuie să se reorganizeze repede pentru a nu pierde teren. În plus, e interesant modul în care cei reveniţi vor participa, fără a putea modifica prezentul, cu tânărul Ben şi mai ales cu Ceilalţii lui Richard of the Jungle. Şi probabil că va mai fi nevoie de o dezaxare temporală pentru a readuce, ca în romanele lui Rebreanu, ciclicul la nivel de artă, adică reunirea finalului cu începutul. Pentru a putea concluziona Mircea Badescian că universul e circular iar timpul e o sferă care bântuie pe axe precise dar dezaxabile.

Cupluri separate de timp: Charlotte-Daniel (ultimul însă având posibiliatea tehnico-matematică de a încerca a naviga în timp) şi Sun-Jin, probabil cea mai curioasă despărţire, meţinută într-un background sentimental. Domnu’ Kong Hurley devine, vorba lui veve_bc, un povestitor care subliniază momenetele pe care trebuie să le ţinem minte. Rolul său în flashbackuri, fie acasă la fermă sau în colivia cu smintiţi e mult mai savuros. Speram într-o revenire cât mai rapidă şi benefică

Izolarea lui Sayid mi se pare tristă. Motivele revenirii sale pe insulă nu mai par atât de plauzibile. Nadia dusese ucisă şi poate singurul lucru care l-ar mai ghida ar fi să se răzbune un pic pe cel care-i răpise oarece ani din viaţă - inegalabilul Ben. Ar fi interesant să se folosească de Ben cel mic pentru a evada sub egida ochilor închişi ai lui Sawyer. A propos, Lapidus nu a luat nicio listă cu niciun fel de pasageri. Nu cumva a umflat-o Ben? De asemenea, excelent momentul în care Sun se duce în junglă după Ben, Lapidus după Sun şi, aşa cum am intuit într-unul dintre comentariile anterioare, Sun pleacă alături de Lapidus spre insula mamă. Evident, nu mă aşteptam ca Sun să-l execute la vâslă pe Ben, dar ce e un episod de Lost fără Ben bătut? Şi apoi, trebuie să dea şi el ochii cu Locke, nu?

Insula pare a fi la un moment dat o afacere de familie: Christian-tatăl, Jack-fiul şi Claire - fiica (care apare în baracă la prima înfăţişare cu Locke, în spatele lui Sun, în baracă) şi probabil Smokey, câinele de pază al familiei sau cum zicea teoria - întruparea spiritelor chinuite, aduse pe insulă. Lăsând gluma la o parte, cred că e momentul unor discuţii asupra celei mai misterioase scene a episodului: întâlnirea dintre Lapidus/Sun şi Smokey < Christian. Aici am oarece nelămuriri: dacă cei de pe Ajira, inclusiv Ben, Locke şi Lapidus/Sun sunt în prezent, cum de e puntea submarinului întreagă? Sau sunt într-un prezent intermediar? Pe uşa deschisă de Christian apare simbolul Dharma, ceea ce nu mai exista în vremea domniei lui Ben. Sun şi Lapidus dau nas în nas cu manifestări tip Smokey (sunetele) şi arborii rupţi/îndoiţi. Apoi - lucru care nu s-a mai întâmplat demult, se aud VOCILE. Or fi vocile copiilor ucişi din Dharma? (Kindertotenlieder (Songs on the Death of Children) - Mahler?) Christian apare după voci, într-un spaţiu părăsit, unde, culmea, aprinde lumina, într-o baracă părăsită. Nu mai stă în penubmre, se arată direct şi îi comunică mai mult lui Sun că are de întreprins o călătorie. Asemenea lui Locke, oare? Sub aceeaşi motivaţie? sau acum mai sunt şi alte raţiuni, alături de regăsirea lui Jin şi pedepsirea lui Ben? Sau şi Charlotte, dacă ea e în penumbră, aşteaptă această călătorie în care nu poate purcede singură? Aici e o pâine de mâncat la comentarii.

Un episod NAMASTE centric de fapt. Unul în care vechii lideri revin într-o lume care nu le mai aparţine. Liderul Jack e pus la liniuţă de Sawyer care pare stăpân al trecutului apropiat şi mult mai implantat în realitatea imediată decât Jack. Nu faptul că a plecat de pe insulă îl face mai tare pe Jack; de fapt îl face mult mai slab, mai desprins de realităţile insulei, realităţi pe care nu le înţelege. Prima fiinţă pe care nu a înţeles-o a fost chiar tatăl său şi iată, Christian asociat din ce în ce mai mult cu Smokey, revine în forţă. Mă joc de un sfert de oră cu imaginea din spatele lui Sun când se uită la tabloul din 1977. În spatele ei apare doi care butonează nişte computere care nu apar iniţial în cadru. Sigur că prima idee a fost că sunt veve_bc şi biotudor traducând în timp real (hi hi). Cum nu cred că e o belea de la filmare, mie mi se pare că e roşcata! Charlotte. Lângă ea mai este cineva, dar cine?… Faraday a rămas iniţial cu echipa lui Sawyer, cu mâinile goale, dar acum James le spune şi ne spune clar: Daniel nu mai e cu noi. Probabil că a dat în patima călătoriei în timp, a refăcut calculele şi a profitat de vizitele la punga energetică de sub "Orchid" sau de energia de la scurgerile bombei cu hidrogen şi a luat-o pe urmele iepuraşilor marcaţi. E posibil să-l regăsim alături de Charlotte în timp real?

Sigur că aflăm multe lucruri interesante şi despre Dharma, cum ar fi planul staţiei Lebăda (Swan) în care s-au desfăşurat multe şi nedesfăcute. Vorba lui Sawyer, "Băi Jack, în vremea când vei fi tu şef se vor fi întâmplat multe lucruri nasoale şi mulţi au murit". Desigur că nu vor putea împiedica asta, dar e clar că în urmă cu 30 de ani staţia care controla o parte din "puterea" insulei era doar un proiect. Şi, din câtă tehnologie urmau să bage acolo, probabil că şi construcţia urma să mai dureze vreo 5 ani. E de presupus că vom mai afla detalii despre ce s-a petrecut în restul de 30 de ani diferenţă. Şi despre modul în care Ben şi Locke vor întregi cuplul antagonic de lideri spirituali sub bagheta lui Richard. E de remarcat faptul că insuliţa mică avea o pistă de aterizare-decolare dar pentru avioane de mici dimensiuni, probabil urmau să aducă cei de la Dharma şi un avion de agrement sau de supraveghere locală. Ulterior, după eliminarea celor de la Dharma, Ben, avizat de posibilitatea aterizării forţate a unor avioane mai mari, a început proiectul de lărgire a pistei. Sau am eu avioane în cap la ora asta.

A propos de faza zilei, în afară de spumoasele ziceri ale lui Sawyer, faţa de elev îmbufnat a lui Jack mi se pare de poveste. Nu numai când e pus la punct de Sawyer dar şi când se află în faţă cu mr. Chandler sau cum îşi mai zice acum. Parcă privea la ecranele alea din primele sezoane pe care le găseau prin staţiile Dharma părăsite şi vizionau câte o casetă. Numai că acum privea fără sticlă, avea redactorul şef în faţă.

In concluzie, un episod de compoziţie, în opinia mea, bine structurat, cu multe inserturi de noi mistere şi cu încă vreo câteva piese de legătură puse unde trebuie. Spor la comentat..cine e dom’le Jacob ăsta?

↑ sus ≡ discută articolul biotudor - titrari.ro - 20 martie 2009

"LaFleur", James LaFleur

Coborârea lui Locke în fântână apare acum în cele două faze ale sale. Prima, care a reprezentat un salt spectaculos în timp, dar a durat puţin, a permis introducerea elementului Statuie, care a mai alimentat de multe ori discuţii aprinse, atunci când ecuaţiile sau luptele sau răsturnările de situaţie au lipsit. De acord, sunt episoade care trebuie să completeze puzzle-ul şi evident că în astfel de etape, ştiind unde punem piesa şi cum va arăta rezultatul, spectacolul în sine mai suferă pe ici pe colo. Dar, ca orice serial de top, Lost o dă la întors pe alte planuri, mai în joaca printre străfulgerări, mai printre mormăielile cu iz de creier ars ale lui Daniel, mai prin ograda cu romantism pe care n-am mai simţit-o de la "cuşca cu dragoste", protagonişti Sawyer şi Kate. A doua fază, momentul în care axează cârma temporală a insulei (mi-a trezit amintirea Insulei cu Elice a lui Jules Verne doar că aici navigarea se face pe aripile timpului lor şi imaginaţiei noastre), a doua străfulgerare aşadar, mult mai intensă, aranjează şi lucrurile rămase în dezordine pe insulă, realocând personajele noastre în 1974. De acolo, pentru prima oară flashforwardurile şi flashbackurile sunt menţionate, statutate şi bine implementate. Ciudat, această ultimă străfulgerare mi-a adus aminte de secvenţele filamte de pe Smokey (sunet şi flashri) când îi fugărea pe "losties" noaptea prin pădure (Kate şi Juliet, parcă).

Acţiunea se mută aşadar în perioada în care Dharma condusă de Horace şi Ceilalţi conduşi de cine dacă nu de Richard, se aflau în plin armistiţiu. Separarea lor prin gardul sonic era pur formală, acest gard alungând numai animalele care uitau să-şi pună dopuri în urechi şi pe Smokey care nu are urechi. Mai lipsea ca după discuţia dintre Richard şi Sawyer, în care cel din urmă este clar deasupra pentru simplul fapt că ştia mai multe (knowledge means power), Richard să-şi scoată dopurile din urechi şi să spună: Can you say it again? După efectele pe care le avusese asupra lui Mikhail probabil că nu era dat chiar la maxim. Ce căutau în junglă Amy şi Paul dacă ştiau că dincolo de gard sunt Ceilalţi? De ce au fost atacaţi? Doar pentru încălcarea teritoriului? Nu e cam puţin pentru a fi omorâţi? Sau Horace avea o problemă cu Amy şi pusese la cale figura? Oricum schimbarea rolurilor Horace-Sayer la conducerea grupului Dharma începe cu o imensă durere de cap şi cu aceeaşi ironie - te mai doare? Dacă nu te doare, de ce te legi la el? Bună, bună asta. Apoi, după un mic flash slow motion în care Dan o revede pe mica Charlotte, vine momentul în care Horace pierde teren ca lider: întâlnirea cu Richard. Super regizată - lumini, alarme, şi din negura vremurilor apare omul în negru şi cu cearcăne - pac îl ameninţă pe Horace, acesta e depăşit de situaţie şi apare salvator Sawyer.

Sawyer aduce încă o dată, dacă mai era nevoie, spiritul de sacrificiu, credinţa şi sensibilitatea pe care le arată foarte rar. Ne aduce sentimentele care ne lipsesc, desprinse fiind de o realitate din ce în ce mai dezaxată. Şi, aşa cum ne place, preia comanda securităţii perimetrului Dharma, deşi fusese iniţial declarat "material non-Dharma" impropriu scopurilor nobile. Permisiunea acordată pentru două săptămâni pentru a rămâne pe insulă, pentru a-l aştepta pe Locke şi pe ceilalţi se transformă într-o epopee de 3 ani în care se îndrăgosteşte, devine lider şi familist notabil. Ochelarii i se potrivesc însă la fel cum i s-ar potrivi şi un costum select. Minciuna însă i se potriveşte ca o mănuşă pe un escroc. Dar ce escroc virgulă sentimental, gropiţe în obraji, ce muşchi, ce spirit! Juliet potrivită pentru Sawyer? Nu prea le găsesc puncte comune, mai ales în viziunea de om de ştiinţă a lui Juliet. Sigur că acu au pus-o sub un van să dea la polizor ca să pară potrivită situaţiei şi lui Sawyer. Mă întreb când vor face cunoştinţă cu Ben pentru că acum e clar că Dan aşa participă la săparea staţiei Orchid. Şi mai ales, unde au pus ăia bomba?

Spectacolul romantic puţin camuflat de revelaţia brutală a statuii. Mult s-a speculat, puţin a mai rămas s-o vedem şi din faţă pentru ca fiecare să exclame - v-am zis eu! Am înţeles că are numai 4 degete la picioare şi e posibil să semene cu Anubis după muşchi şi cu Bastet. Simbolul purtat în mâna dreaptă - ankh - este cel al actului concepţiei şi al fertilităţii. De ce n-ar fi Isis, zeiţa fertilităţii, dacă tot asta era problema insulei. Şi mai am câteva argumente. Isis este zeiţa moştenită şi de romani şi de greci, este simbolul simplicităţii, sursa începuturilor, stăpâna pâinii, berii (Dharma) şi a câmpiilor înverzite, din care insula are destule. Şi, ca să fiu sincer, cred că fundul bombat aparţinea mai degrabă lui Isis decât lui Anubis. In plus, ca să nu dau în manele, Isis este mama lui Horus (a.k.a Horace), fiica zeului Pământului şi a Cerului arcuit, fiind născută în zi de an bisect. Aici vor interveni specialiştii în semiotică şi egiptologii, sper, cu păreri suplimentare.

În acelaşi timp, egiptenii foloseau simbolul pentru a crea oglinzi care simbolizau perecepţia unei lumi paralele. Desigur, regăsim simbolul la împuşcatul Paul, simbol păstrat cu sfinţenie de soţia sa, Amy, până când aceasta devine mamă, fără complicaţiile pe care le cunoşteam până acum. Amy are un băiat, primul născut fără probleme pe insulă. Probabil evenimentul care a determinat condiţiile improprii procreării a avut loc după 1974 şi nu exclud să fie legat şi de bomba îngropată. Sper însă să nu fie aşa pentru că radiaţiile ar fi nocive şi pentru organismul adult deci locuitorii ar fi predispuşi la cancer şi nu s-ar vindeca. Dacă efectele acelea pe care le-am mai disecat odată se datorează unor modificări magnetice majore, atunci trebuie să localizăm temporal evenimentul.

Se da încă un lider. Cum lipsesc ceilalţi care-şi arogă dreptul sau numai starea ipotetică de lider, au rămas doi. Sunt exact doi acum pe insulă (Richard şi Sawyer), aşteptându-l pe El lider maximo, John Locke. Doar că în timp ce unul pare a ignora trecerea timpului, celălalt ignoră orice fel de regulă socială, în special pentru a proteja. Dă senzaţia că se protejează pe sine dar de fapt e genul de băiat rău ideal, de haiduc tare în spirit şi cu un suflet menit să meargă la sufletul audienţei. Mai întâi s-a sacrificat sărind din elicopter, apoi preia comanda grupului care-l aşteaptă pe Godot-Locke. Absurdul situaţiei rezidă în contradicţia temporală a rezistenţei la absenţa fiinţei iubite. Kate pare dezlipită temporal de Sawyer, atrasă în mirajul familist al creşterii lui Aaron. În sufletul lui Sawyer a rămas nevoia acută de a fi ceea ce tatăl lui nu a putut fi. Un lider, în familie şi eventual în societate. O parte a visului american şi o spun fără urmă de ironie. Acea parte care îl face pe Sawyer o parte a axei timpului parcurs pe insulă.

Finalul? A, reîntâlnirea cu Kate? Revenirea pe insulă? O să-i vedem în costume Dharma? Acum s-au adunat la un loc Jack, Kate, Hurley (pentru el nu cred că au uniformă), Jin, Sawyer din vechea gardă. Eu îmi menţin părerea că Sun e cu Lapidus. Iar Locke trebuie să dea de Richard, deci îl vom revedea alături de Ceilalţi. Acum dacă şi calculele celor care au participat deja la blog sunt corecte, Juliet urmează să cedeze nervos şi să părăsească insula cu submarinul pentru a reveni ulterior la chemarea lui Richard şi Ben, ca şi om de ştiinţă. Pentru că lucrurile care s-au întâmplat sunt bun-întâmplate.

↑ sus ≡ discută articolul biotudor - titrari.ro - 6 martie 2009

John Locke, "Între Insula zilei de ieri şi Insula zilei de azi"

Dacă între minutele 6 şi 40 nu se întâmplă nimic remarcabil, atunci înseamnă că LOST are o problemă. Sau poate că nu? Poate că e numai ceea ce vor Ben şi Widmore să credem. Poate că un mesaj ascuns străbate firul logic care susţine 10000 de vizionări pe săptămână la noi în ţară. Poate că există, dar cel puţin la ora la care scriu, pe sub uşă, ca o scrisoare strecurată de iniţiativa Dharma, se insinuează senzaţia că recepţionarea unor explicaţii logice, intuibile, trebuie să compenseze lipsa de acţiune şi de imersie la interfaţa real-ireal. Adică o uşoară şi de înţeles dezamăgire. Un episod focalizat pe experienţa lui Locke ("încuiatul") între două insule, temporal separate de 40-50 de ani (între momentul întâlnirii cu puştiul Widmore şi magnatul Widmore). Între insula zilei sale de ieri (scuze Umberto Eco) unde a ajuns fără a cere sau primi o explicaţie şi insula zilei revenirii sale, acolo unde ajunge după lupte repetate cu sinele sau cu intermediarul jumătate magneton-jumătate particulă divină (Jacob). De înţeles dezamăgirea dacă vom constata că John se transformă din "man of faith" (aşa cum se considera când, lipsit de informaţie, intuia că va avea un rol important pe insulă) oarecum în "man of science" când, având multe dintre detaliile rolului său prezent şi viitor (lider), se lasă, a câta oară, manipulat şi jumulit fizic şi psihic, de către cei doi protagonişti ai luptei pentru insulă - Ben şi Widmore. Dacă ar fi să reţin ceva de aici, la fel ca din fiecare episod, aş insista asupra caracterului imuabil al slăbiciunii umane. Dincolo de orice ecuaţie, sau de explicaţie cuantică, se pare că, indiferent de tipul de experienţă, spiritul uman este destinat unei traiectorii oarecum independentă de variaţiile la care este supus. Cu alte cuvinte, experienţa trece, slăbiciunile rămân, implantate în gene recesive (naiba ştie, poate e adevărat şi încă nedemonstrat) iar trăsăturile codificate de aceste gene răsar după ploi spirituale servite de mari manipulatori care învârt insule, axe temporale sau resurse financiare enorme după bunul plac. Viaţa şi moartea lui John Locke, de fapt experienţele trăite pe diferite axe temporale, ne arată acelaşi lucru (vezi Cabin Fever, ep 4x11): deşi i se spune de mic copil că este deosebit, fie nu poate recepţiona fie nu poate procesa informaţia. Se lupta cu destinul încă din incubator, dar ulterior nu era suficient de bine pregătit pentru a fi educat la şcoala de lideri a lui Alpert. Sau poate că ştia prea multe dar nu-şi amintea destule? Alegerea busolei şi a pământului de pe insulă au fost grevate de alegerea cuţitului? Adolescentul Locke este pus în faţă cu destinul din nou când are de ales o carieră de om de ştiinţă la Mittelos (tot la Richard) şi refuză categoric, fiind tras de aţa coerentă a traiectoriei sale ulterioare. Trebuia să experimenteze umilinţa percepţiei că facerea de bine înseamnă ... fractură de coloană. Trebuia să coboare adânc în Valea Plângerii, Făt Frumos din Lacrima unei suferinţe nemeritate pentru a urca apoi pe culmi ale altruismului, terminând ca un echilibrist pe sârma temporală sau, de ce nu, cu sârma la gât. Probabil că l-aş condamna pe Ben pentru că l-a urmărit pe John până a reuşit să-l ucidă. În "Cabin Fever", pe marginea gropii pline de cadavre Dharma, Ben îi spune lui Hugo ceva de genul "m-am pierdut cu firea, de aia l-am împuşcat, doar ştiam că e inutil". Ştia de "a doua venire" a lui Locke pe Insulă. Şi după A Doua Venire, ce mai urmează? Armaghedonul? Războiul de care vorbea Widmore? Dacă plecarea temporară a lui Locke dintre cei vii se producea prin suicid, păcatul acţiunii sale l-ar fi împiedicat să revină pe Insulă? Ben, omorându-l i-a păstrat puritatea spirituală?

Iar după experienţa manipulării de către Ben, acum liderul Locke trebuie să treacă şi prin mâinile lui Widmore. Ironie acută, în explicaţia oferită odată cu paşaportul fals de către magnatul insular - dacă şi părinţii au făcut mişto de tine la botez, eu de ce să nu-mi permit să-ţi dau nume de filosof, ceea ce tu niciodată nu vei fi?

Reîntâlnirea cu Abbadon în acelaşi rol, de consilier şi agent de direcţionare a lui John către Insulă a mai trezit un pic dialogul mort din mijlocul episodului. Oricum, nu face decât să repete secvenţial ceea ce spune în Cabin Fever. Restul întâlnirilor cu Sayid, Walt, Hugo, Kate, Jack, sunt moi, fără nerv, fără mister. Kate îi mai dă un motiv să-şi reamintească de motivaţiile sale, de depresiile posttransplant, de Helen cea minţită şi abandonată şi în cele din urmă pradă unui destin implacabil - anevrismul cerebral e de obicei determinat genetic şi se manifestă letal când ţi-e scris. Adevăr grăieşte Abbadon, iubirea nu poate schimba nimic în planul destinului. Invers, poate, mai negociem.

Revenind la puţinele minute de acţiune din episodul de azi, constat cu bucurie apariţia a încă două personaje pe care juri că le-ai mai văzut undeva. Ilana este cea care îl supraveghea pe Sayid în aeroport şi în avionul de Guam, un fel de AnaLucia şi Caesar - nesemnificativ deocamdată, deşi doseşte arma cu glonţ pe ţeavă ca un adevărat Sawyer. Caesar (imperator?) susţine că numai cei care nu au fost răniţi s-au dematerializat în timpul prăbuşirii. M-am gândit o clipă că transferul din avion pe insulă s-a realizat în contextul integrităţii corporale, să zicem cu aura energetică neafectată. Ben era bătut măr şi cu o aripă ruptă. John era mort şi cu un picior în groapă (rupt), ca să folosesc un calambur pleonastic. Lipsa integrităţii fizice i-a adus pe insuliţă, separaţi de ceilalţi pentru a spori cantitatea de peliculă necesară regăsirii. Şi desigur se presupune că în avion mai era cineva care ştia să pună o atelă, nu neapărat medic, dar cadrul medical cu pregătire medie sigur (paramedic). Cine să fi plecat cu Lapidus în barcă spre Insula regăsirii? Probabil Sun, cea pe care nu am văzut-o printre cei aterizaţi iniţial. Probabil pentru a spori efectul reîntâlnirii cu Jin. Patetic. Cum s-a prăbuşit avionul de a rămas întreg? probabil pe o pernă electromagnetică.

Sunt şi probleme trase de păr? Sigur...camera video cu cablul atârnat prin nisip în deşertul tunisian e la fel de plauzibilă ca şi autostrăzile suspendate în România. Dacă nu era furată de băştinaşi, sigur se gasea un conaţional de-al nostru să facă asta. Sau rodeau caprele cablul. Suicidul înscenat al lui John, cablul care nu e întins perfect, picioarele prea apropiate de masă, poziţia nefirească pentru un spânzurat, suportul pentru picioare care aproape se vede...Nu ştiu dacă realizatorii au reuşit să epuizeze umplutura, dar azi, cu siguranţă au exagerat.

↑ sus ≡ discută articolul biotudor - titrari.ro - 26 februarie 2009

Sneak Peeks din episodul 5x07 "The Life and Death of Jeremy Bentham" Posibil Spoiler!

Un personaj misterios din Sezonul 4 va reveni în episodul de joia aceasta. Aflaţi mai multe din cele trei Sneak Peeks.

Traducerea în română din limba arabă pentru al treilea sneak peek:
Ăsta-i omul nostru. Haideţi!
Imobilizaţi-l. Duceţi-l în dreapta.
Aruncaţi-l în maşină.
Aveţi grijă! Închideţi uşa!

↑ sus ≡ discută articolul Covaci Sergiu - 24 februarie 2009

Informaţii şi promo pentru episodul 5x07 "The Life and Death of Jeremy Bentham" Posibil Spoiler!

După episodul electrizant de săptămâna trecută, "The Life and Death of Jeremy Bentham" promite şi mai mult suspans şi, cel mai important, primele dezvăluiri despre povestea lui John Locke din "viaţa de după Insulă".

Descrierea episodului: "Locke's mission off the island as Jeremy is revealed".

Guest List: Malcolm David Kelley - Walt; John Terry - Christian Shephard; Alan Dale - Charles Widmore; Lance Reddick - Matthew Abaddon; William Blanchett - Aaron; Sad Taghmaoui - Caesar; Zuleikha Robinson - Ilana; Ammar Daraiseh - Hajer; Grisel Toledo - Susie.

↑ sus ≡ discută articolul Covaci Sergiu - 23 februarie 2009