Ultimele îndeletniciri ale actorilor din serial

Cum filmările pentru Sezonul 4 au fost întrerupte în data de 23 octombrie, actorii din serial au timp destul pentru a se ocupa şi de alte proiecte.

Astfel, Josh Holloway este implicat într-o campanie în Insulele Hawaii împotriva traficului de persoane. Puteţi vedea spotul său în primul filmuleţ de mai jos. "Imaginează-ţi că eşti prins într-un loc straniu, înconjurat de pericol şi ostilitate, incapabil să evadezi sau măcar să înţelegi limba. Poate suna a ficţiune, dar pentru 27 de milioane de victime ale traficului de persoane din întreaga lume este o realitate. Oameni nevinovaţi, ademeniţi de promisiunea unei noi vieţi, ce devin apoi sclavi şi sunt forţaţi să lucreze sau să se prostitueze, se întâmplă chiar aici în Hawaii. Singura cale de a opri traficul, este să-l denunţi."

Michael Emerson, aka Benjamin Linus, a fost prezent la "WGA Rally for Writer's Strike" pentru a susţine cauza scenariştilor aflaţi în grevă. După cum spuneam şi mai sus, filmările pentru serialul LOST au fost întrerupte în data de 23 deoarece regizorii nu au la dispoziţie decât 8 scenarii pentru primele 8 episoade ale seriei viitoare. Celelalte vor fi finalizate după ce scenariştii de la Hollywood vor înceta greva.

Iată şi câteva imagini cu Elizabeth Mitchell, Jorge Garcia şi Naveen Andrews de la conferinţa LOST Panel din această lună.

↑ sus Covaci Sergiu - 30 noiembrie 2007

Benjamin Linus - Demon şi înger, partea a 4-a, ultima

Trebăluind prin jurul cortului şi pregătindu-se de exilul probabil la Templu, Ben mai are timp de citit, nu se dezlipeşte de cărţile sale. Una dintre acestea parcă iese în evidenţă, anume The Oath, scrisă de John Lescroart şi publicată pentru întâia oară în 2000. Este vorba despre o crimă misterioasă asupra doctorului director Tim Markham, care aparent suferise un accident. Totuşi la autopsie, se descoperă o supradoză dintr-un element chimic. Locotenentul Abe Glitsky începe cercetările în acest caz, care se dovedeşte a avea rădăcini adânc pivotante în politică. Doctorul Eric Kensing, coleg de service, a cărui soţie avusese o aventură cu răposatul, devine principalul suspect. El îl angajează ca avocet al apărării pe Dismas Hardy. Lucrurile se complică atunci când survin şi alte morţi suspecte prin spital. Hardy (un fel de John Locke în căutarea adevărului) îşi riscă reputaţia şi prieteniile în lupta sa pentru descoperirea misterului. Dacă vrem să ne simţim şi noi mândri, putem să continuăm cu o paralelă, deşi cam forţată. Mai există şi o altă carte, numită tot The Oath, precum cea care apare la Ben la scena cu cortul, numai că este scrisă de alt autor, anume Elie Wiesel. (Bineînţeles aceasta nu apare în Lost, dar se aseamănă ca titlu cu cea din serial, dar vom observa că nu numai). Acest activist politic şi scriitor s-a născut în Sighet, Maramureş, România. Are rădăcini evreieşti, a avut probleme cu naziştii, a luat un Nobel pentru Pace în 1986, iar după 2000 a cercetat istoria holocaustului în România. Dar mai interesantă este istoria cărţii sale din 1973. Totul începe cu istoria satului maghiar Kolvillag, în care trăia o comunitate evreiască. După distrugerea din timpul holocaustului (sau The Purge) nimeni nu mai are voie să povestească ce s-a întâmplat cu adevărat atunci. Azriel, unicul supravieţuitor evreu, nu are voie să îşi împărtăşească experienţele trăite atunci. Va încălca jurământul dacă va vorbi despre acele întâmplări. Dar a venit timpul pentru spovedanie când viaţa unui tânăr cu tendinţe suicidale este pusă în joc. Azriel va începe mărturisirea, dar cu oricum, ci în flashback-uri. Povestea este spusă din diferite puncte de vedere, planurile se schimbă şi se întrepătrund, faptele prezentului sunt îmbinate cu cele ale trecutului. Ei, nu vi se pare ceva cunoscut ?! Prin această ţesătură de credinţă şi tradiţie aflăm cum creştinilor (sau naufragiaţilor sau ostililor) le este ucis un copil. Zvonurile se instalează cum că evreii sunt de vină (sau că nu sunt singuri pe insulă, sau că ceilalţi sunt de vină pentru răpirea lui Walt). Moshe, înţeleptul sau nebunul comunităţii evreieşti (să zicem un fel de personaj ca a lui A. Brody în filmul Satul), crezând că astfel îşi va scăpa comunitatea, le spune că el a fost ucigaşul. (Să zicem că este cazul unuia dintre naufragiaţi care face ceva contra unui semen de-al său şi aruncă vina în cârca celorlalţi !). Însă creştinii (să zicem ostilii împotriva lucrătorilor Dharma), înnebunesc şi nu vor doar sângele unuia, ci moartea tuturor (oare The Purge ?!). Poate că pe coperta cărţii The Oath care apare în Lost ar fi trebuit să fie tipărit numele Elie Wiesel şi nu John Lescroart, voi ce părere aveţi ?! În fine …

Odată ajuns la căsuţa din pădure, Ben poartă o conversaţie animată cu scaunul, ce-l face pe John să mărescă ochii. Probabil acesta a luat-o razna, se gândeşte el şi dă să se întoarcă, dar, surpriză, acum îi cere ajutorul. Dar a cui să fie vocea, că nu a celui ce putea fi văzut. Orbit de lanternă, Jacob dă cu corpul energetic de toţi pereţii şi mărturisesc că a fost episodul care m-a înfricoşat cel mai mult din tot serialul Lost. Din gura aurită a lui Ben aflăm că totuşi Jacob este un individ bun, grozav, magnific, însă deloc iertător. Cum cineva spunea că iertarea este o virtute creştină, ne întrebăm acum dacă oare acest Jacob este creştin sau de altă religie ! Remuşcarea este forma etică a regretului, spunea un francez de origine română. Oare Ben nu a avut niciodată în viaţa lui regrete ? Pentru că i se citea pe figură o lipsă de remuşcare crasă atunci când a înfipt un glonţ în prietenul John Locke, trimiţându-l în groapa comună ce aminteşte oricui de metodele naziştilor (pe când cânta Hans la mitralieră !). După ce află că cele două amazoane de sub apă au fost invadate de staruri rock, Ben ordonă forţelor ruseşti să înoate până acolo şi să rezolve situaţia în stil moscovit. Nu durează mult şi aflăm că sub masca demonică a tatălui adoptiv, Ben, se ascunde un înger, pentru care viaţa fiicei sale contează enorm. Motivul pentru care Karl a vizionat filme spălătoare în Room 23, nu este decât frica de a nu lăsa-o însărcinată pe frumoasa Alex. Cu siguranţă Ben are apucături paranoice câteodată. Parcă ar fi fost mama lui Carrie, din romanul cu acelaşi nume scris de King şi citit la club de Juliet. Îmi aduc aminte de 1984, de George Orwel, cartea, nu filmul - Equilibrium, ce amintea o cameră identică, în care erau duse personajele opozante sistemului. Nu mai ţin minte cum se numea acea cameră, dar tuturor le era frică de ea, pentru că acolo dădeau cu nasul de cele mai înfiorătoare coşmaruri pe care le aveau. În privata discuţie cu Van Damme al naufragiaţilor, Ben îi expune soarta deloc frumoasă a lucrătorilor Dharma, sugerând astfel o comparaţie cu ce va fi să fie, dacă se stabileşte contactul cu salvatorii. Dar filmele cu starul musculos sunt deosebit de sângeroase şi nici Lost nu face excepţie, astfel că Jack machiază bine de tot pomeţii lui Ben. Nici John Locke nu poate mai mult pentru a opri stabilirea contactului cu salvatorii, cu toată demonstraţia lui de ţintaş. De ce se simte el într-atât de hăituit ? I se apropie sfârşitul ? Cu siguranţă da, ori cel la şefia celorlalţi, unde e ameninţat de John, ori al vieţii, sub judecata necruţătoare a salvatorilor. Cert este că nu va muri de mâna naufragiaţilor. Trebuie să fie Ben mândru de viaţa pe care a dus-o ? Cum el a slujit interesele ostililor, ale celorlalţi, ale insulei, nu are de ce să nu se simtă împlinit. Doar viaţa pe care o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită trăită afirma cineva. Cum toate acţiunile demonice ale sale au fost atârnate în slujba insulei, a lui Jacob ori a idealului ascuns, ne putem da seama că personajul nu a trăit degeaba. Rămâne încă mister doctrina care îl animă să încerce imposibilul pentru a proteja insula. Evident aceasta are mai multă importanţă în inima lui Ben decât oricare subaltern, fie el Juliet sau Alex. Doar după ce vom descoperi natura secretului putem judeca acţiunile barbare ale acestui Little Bastard după cum îl numea Sawyer. Dacă adevărul revelat în final este un fel de patrimoniu universal, atunci scopul îi va scuza mijloacele violente. Însă dacă se va dovedi că a apărat cu preţul vieţii doar un fel de bine personal, atunci se poate încadra foarte bine pe o listă de aşteptare la Socola. La Bruyere zicea că majoritatea oamenilor îşi întrebuinţează o mare parte din viaţă pentru a-şi face nefericită cealaltă parte. Însă parcă toată lumea procedează, la prima impresie, exact invers. În prima perioadă a vieţii tragi tare ca să-ţi fie mai bine în a doua parte şi pentru a putea oferi copiilor tăi ceea ce nu ai reuşit să ai tu însuţi. Sau poate că se referea la o viaţă prelungită şi peste graniţa morţii. Atunci mai capătă puţin sens. Lui Ben i s-a părut că execută o finalitate îngerească, deşi parcă în ochii celorlalţi se întrezăreau şi oglindiri de demon. După ce apar salvatorii în sezonul 4, ce ar fi dacă ar avea loc o răsturnare de situaţii : Ben să regrete, să dea un sens diavolesc acţiunilor sale pe insulă, iar salvatorii să-l considere totuşi un înger pentru scopul său idealistic, până la urmă nereuşit.

Captain Bunny Killer îşi încheie funcţia de lider, pocnit de renăscuta Rousseau. Mai poate nutri însă un uşor noroc, pentru că salvatorii nu vor ştii cum arată liderul rezistenţei, deoarece nu au mai putut să-şi contacteze oamenii după The Purge şi bineînţeles, nu din cauza învineţirii lui de către Jack. În sezonul 4 cred că avem oportunitatea să cunoaştem mai îndeaproape natura misteriosului Jacob. După şocanta revelaţie pe care am avut-o cu Henry Gale când am aflat cine era cu adevărat, să sperăm că va fi o surpriză uriaşă şi identitatea celui fără de corp. Verdictul ultim pentru Ben nu poate fi atribuit decât în urma aflării ideologiei sale în privinţa insulei şi rolului mai marelui Jacob. Aşa că până atunci pendulăm între bestie sau supraom. Nietzsche spunea că omul (Ben) este o frânghie (un actor, o disimulare) ce leagă bestia (demon) de supraom (înger) - o frânghie (un destin) peste abis (peste insulă). Din ordinul său, ceilalţi colegi se vor refugia la templu, iar el se poate să rămână lângă naufragiaţi. În timp ce primii vor fi oarecum mai protejaţi datorită supranaturalului zonei, supravieţuitorii lui 815 vor avea de luptat ca în războiul din Vietman. Probabil că atunci când vor simţi nevoie de ajutor împotriva salvatorilor, Ben va sugera trimiterea unei călăuze, mesager spre templul celorlalţi, iar alesul va fi unul dintre ei, mai puţin capabil de a rezista eroic în continuare, vreun rănit sau vreun neîndemânatic. În acest moment se mai deconspiră nişte secrete ale insulei, se mai pune reflectorul pe unele părţi neînţelese de noi, cerul se va mai clarifica puţin pentru fani, dar până la urmă salvatorii reuşesc să-şi îndeplinească în parte scopul şi se vor reîntoarce la vapor sau ce aveau ei, într-un număr mai mare. Sezonul ar trebui să fie presărat cu flashforward-uri în care putem vedea viaţa ulterioară pe continent a tuturor naufragiaţilor salvaţi. De ce alături de istoria naufragiaţilor pe insulă, scenariul mai include şi trimiteri vizuale în timp ?! Deoarece nu este îndeajuns pragmatismul american al întâmplărilor, este necesară şi o temă europeană de meditaţie printre focurile de arme. Deoarece viaţa cu adevărat trăită este în trecut sau în viitor - prezentul este un interludiu … un straniu interludiu, în care recurgem la trecut sau viitor ca să ne slujească drept mărturie că trăim, după cum spunea cineva.

↑ sus     ≡ discută articolul Bogdan Andronache - 29 noiembrie 2007

Benjamin Linus - Demon şi înger, partea a 3-a

Sezonul 3 ni-l înfăţişează îmbrăcat la 4 ace, ca pe un adevărat gentleman rătăcit la o masă de restaurant pe o plajă uitată de civilizaţie. Dă dovadă de graţie şi tandreţe primind-o la ospăţ pe nu prea sfioasa Kate. De acum putem asocia personajul nostru şi cu altcineva. Putem vedea latura intelectuală a lui Ben, începem să vedem felurite cărţi în preajma sa ; mereu îmbrăcat curăţel ordonează cu gesturi blânde şi se exprimă civilizat. După nume şi nu numai Benjamin Linus aduce cu filosoful şi eseistul german Walter Benjamin. Acesta a tradus în limba lui interminabilul roman al francezului Marcel Proust - În căutarea timpului pierdut (In Search of Lost Time pe engleză). Moartea sa este neclară, varianta oficială a fost o sinucidere pe un fond de boală, dar sunt zvonuri că ar fi fost asasinat de agenţi stalinişti (salvatori). Nu ne rămâne decât să sperăm că Ben nu va intra într-o depresie post-operatorie cu tendinţe suicidale sau că nu va fi ucis în confruntările de gherilă din prima jumătate a sezonului 4. Însă până atunci, Bug-Eyed Bastard, cum scrâşnea Sawyer, îl convinge pe scepticul Jack că, în ciuda aparenţelor, ei se află în continuă legătură cu lumea exterioară, drept dovadă ştirile despre răposatul Christopher Reeve şi surpriza lui Boston Red Sox. Interesantă este şi păcăleala pe care i-o aplică ştrengarului Sawyer, căruia nu-i plăceau sub niciun chip biscuiţii cuştilor. De ce se foloseau iepuraşii cu blană albă în locul tradiţionalilor cobai ?! Poate că atunci ar fi fost prea brutală sintagma oameni şi şoareci, nu ! Cam în timp ce Jack este adus, total şi absolut întâmplător şi din neglijenţă, în contact cu radiografia tumorală, Ben şi Sawyer se comportă precum George Milton şi Lennie Small, scăpând de la ferma din Weed. Sawyer este adus pe culmile munţilor, unde vântul îi joacă prin plete şi îi mângâie obrazul neras, de unde contemplă insula mamă, înţelegând că se află pe insula fiică, Hydra, de unde nu există scăpare. Totuşi, precum Lennie Mititetul, James Ford parcă vede undeva în zare tărâmul făgăduinţei, ferma unde el va avea în grijă iepurii cu blana lungă. Deşi nu ştiu de ce am tot început dau o tentă nostimă frazelor, mă simt în acest moment pătruns de atmosfera dramatică a scurtului roman pe care vi-l recomand. La un moment dat parcă iese şi din buzunarul lui Ben în timp ce urca pe cărare. Este vorba de Of Mice and Men de John Steinbeck, în traducere liberă Oameni şi şoareci. Nu depăşeşte 100 de pagini, parcă ar fi o piesă de teatru ; citiţi-l şi nu veţi fi mai săraci. (Îmi cer scuze dacă o să pară frivol, dar nu pot să nu-mi amintesc nemaipomenita interpretare a acestui roman în piesă de teatru la Studioul Casandra din Bucureşti, unde pe parcursul întregului sezon 3 din Lost de pe Axn, am vizionat iarăşi şi iarăşi, de multe ori, piesa încununată de scena finală în care, după ce Lennie era ucis, tinerii actori ai UNATC izbucneau în plâns, atât de pătrunşi de atmosferă ! Într-o duminică seară, după ce ajunsesem acasă de la teatru, mă uitam la episodul săptămânal din Lost şi tocmai ce ochii îmi văd că Sawyer şi Ben au o conversaţie pe marginea acestei cărţi Oameni şi Şoareci, pe care o revăzusem teatral cu doar o oră înainte. A fost unul dintre momentele deosebite !)

Nu am înţeles pe deplin dacă Ben a fost cel care a plasat intenţionat, prin intermediul lui Juliet, radiografia sub nasul chirurgical al lui Jack. Acesta se va confrunta psihologic cu întortocheatelor idei ale şefului celorlalţi I want you to want to save my life. Ben ştia prea bine că Jack trebuia fi manipulat pentru deplina siguranţă a operaţiei. Aşa că a aşteptat un moment oportun, o întâmplare firească să se petreacă, anume ca doi tineri să facă dragoste, ceva normal nu ?! Genialitatea nu este nimic altceva decât o mare aptitudine pentru răbdare spunea un mai cunoscut Benjamin, anume Franklin. Jack îi zăreşte pe cei doi (Kate + Sawyer = Love !?) , într-un mod cu totul şi cu totul accidental, pe un monitor. Sentimentele înăbuşite stau să erupă ca un vulcan. Dar isteţimea dă năvală peste ilustrul chirurg, iar acesta îşi imobilizează arterial pacientul, în speranţa că cei doi tineri care tocmai făcuseră amor vor putea scăpa de pe insulă. Ca să vezi compasiune şi jertfă de sine ! Poate drept recompensă pentru John că blocase scăparea de pe insulă a lui Jack, Ben îi ordonează fantasticului Harap-Alb I want you to bring me the man from Tallahassee. Tot în acestă parte a sezonului putem admira interiorul baroc al casei lui el lider maximo. Mie cel puţin, mi-au sărit în ochi cărţile. După o privire mai atentă, se identifică şi cotorul câtorva. Una dintre ele este încă o dovadă în plus că este pasionat King - The Gunslinger. În carte, un pistolar, Roland, prins între mai multe lumi tot merge şi merge pe urmele oponentului său, man in black (- dar nu Will Smith); la un moment dat se însoţeşte cu un puştan pe nume Jake (nu departe de Jack !), pe care nu ezită să-l sacrifice când va ajunge într-un final faţă în faţă cu omul cel negru la Dark Tower. Pe masa lui Ben Linus se găseşte o altă carte, deşi cam greoaie pentru el, A Brief History of Time de imobilizatul savant de renume mondial - Stephen Hawking. Se zice că mulţi oameni posedă această carte, dar puţini o termină de citit, iar şi mai puţini o înţeleg. Nu ştim în care categorie se poziţionează personajul nostru. Cert e că avea intenţie să se dumirească olecuţă despre cosmologie, găuri negre şi alte dilatări spaţiale. Cum autorul s-a ferit să îngreuneze lectura presărând tot soiul de ecuaţii neînţelese, volumul poate fi totuşi citit şi în parte înţeles practic de oricine. Tocmai de aceea vedem cartea pe masa lui Ben şi în mâinile unui gardian al celorlalţi din episodul Not in Portland. Juliet este deconspirată că l-a ucis pe Pickett şi consemnată la moarte. Acesta, graţie lui Jack, scapă doar cu o emblemă. O pecete pe care o va purta însă toată viaţa. Îţi poate veni în minte în acest moment Litera stacojie a lui Nathaniel Hawthorne. Aceasta (din carte) nu este o amprentă direct pe piele, ci o literă, să zicem A de la adulter, croită pe o bucată de material de culoare roşie, pe care eroina este nevoită s-o poarte drept pedeapsă.

La barăci, Ben îşi etalează criticului Locke cunoştinţele despre rusul Dostoievsky. După ce realizează că dialogul îi depăşeşte, cei doi abordează lucruri mai serioase, cum ar fi o dezvăluire a unor secrete de pe insulă. Nu trece mult timp (şi când Charlie pătrunde în staţia subacvatică), Ben scrie pentru ultima dată în jurnal. Un volum de Clive Cussler - Valhalla Rising se zăreşte pe un raft. Este o carte mixtură între aventurile strămoşilor vikingi, împletite cu misterele virtualei teleportări şi alte apariţii bizare. Poate că din cauza sosirii precipitate a lui Naomi, Ben Linus a decis ca ceilalţi să-şi mute tabăra sau poate că nu. Poate că din cauza insistenţelor lui John, Ben l-a dus pe acesta să-l vadă pe Jacob, poate că nu. Dar cert este că după ce îi face cadoul magic prins cu fundiţă părintească, Ben îi pregăteşte lui Locke altă revelaţie, mult mai înfiorătoare. Până atunci, mai remarcăm tâlcul vorbelor adresate călăuzei geto-dace: It's a birthday present. Mine just happens to be today. You do remember birthdays, don't you Richard ?

[...]

↑ sus     ≡ discută articolul Bogdan Andronache - 28 noiembrie 2007

Mobisodul 4 - Părţile care lipsesc - Pactul

Iată că a venit rândul şi celui de-al patrulea mobisod, intitulat Pactul (sau "The Deal"). Această secvenţă ar putea fi încadrată la sfârşitul Sezonului 2, înaintea episodului "S.O.S." când Michael se întoarce în tabăra Naufragiaţilor. Protagoniştii sunt Michael şi Juliet iar acţiunea se petrece într-unul dintre adăposturile Celorlalţi. Juliet îl viziteză pe naufragiatul ce este ţinut captiv pentru a-i propune o înţelegere: va primi o barcă cu care să părăsească Insula alături de fiul său, Walt, dacă va respecta "Lista" pe care a primit-o şi îl va elibera Ben (Henry Gale) din mâinile Naufragiaţilor. Dacă vă mai amintiţi, pe lista primită de la Bea erau scrise numele: Jack Shephard, Kate Austen, James Ford şi Hugo Reyes. Pe aceştia, Michael trebuie să îi conducă într-o ambuscadă pentru a fi capturaţi de Ceiltalţi.

Per ansamblu, nici acest mobisod nu conţine nimic spectaculos, nici o dezvăluire şocantă. Singurul lucru nou ar fi faptul că Juliet îi spune lui Michael că Walt este întradevăr special, nu e un copil oarcare, şi trebuie să îl ducă departe de Insulă. Lucru care de fapt s-a şi întâmplat în finalul sezonului, în episodul "Live Together, Die Alone". Dar, conform celui mai dezbătut spoiler al intersezonului, Michael se va întoarce în primele episoade din Seria a 4-a. Postura din care o va face şi dacă va fi sau nu însoţit de Walt, rămâne de văzut.

Pentru a vedea mobisod-ul anterior, daţi clic aici.

Juliet: Salut Michael. Sunt Juliet.
Michael: Ce vrei?
Juliet: Barca pe care ai cerut-o. Mi-au spus să-ţi transmit că o vei avea.
Michael: Bine.
Juliet: Beatrice mi-a spus că ţi-ai văzut băiatul. Am petrecut puţin timp cu el. Cu Walt. Este un copil foarte interesant. E foarte inteligent. E foarte special.
Michael: Cum adică special?
Juliet: Nu e un copil oarecare şi îmi fac griji pentru el. De aceea sunt bucuroasă că ai fost de acord să faci asta pentru noi. Mă bucur că îl vei duce departe de aici.
Michael: Te aştepţi să cred că îţi pasă măcar puţin de fiul meu?
Juliet: Mă crezi sau nu, eu nu sunt duşmanul tău.
Michael: Nu eşti, a?
Juliet: Nu sunt. Bărbatul din tabăra voastră, cel pe care îl vei elibera, numele său este Ben. Este o persoană foarte importantă.
Michael: El este cel care poate să mă ajute să plec de pe Insulă?
Juliet: Da.
Michael: Şi o va face?
Juliet: Da. Te va ajuta.
Michael: Bănuiesc că va trebui să te cred pe cuvânt pentru asta, nu?
Juliet: Bănuiesc că da. Şi eu am făcut un târg cu el.
Michael: Şi atunci de ce mai eşti aici?
Juliet: Pentru că a salvat viaţa sorei mele.
Michael: Şi ea unde este?
Juliet: În Miami.
Michael: Dar a trebuit să rămâi aici? Ce rost a avut să-i salvezi viaţa dacă nu poţi fi alături de ea?
Juliet: Tu nu ai face orice pentru a-l salva pe Walt?
Michael doar o priveşte
Juliet: Ai lista. Baftă!
Juliet pleacă

↑ sus     ≡ discută articolul Covaci Sergiu - 27 noiembrie 2007

Benjamin Linus - Demon şi înger, partea a 2-a

În prima zi mai semnificativă din noua viaţă a băieţelului Ben pe insulă pare a fi cea în care asistă la o oră despre vulcanism şi cartierul este atacat de trupele SWAT desculţe. Annie, colega de clasă ştie să reacţioneze în astfel de intervenţii violente şi îl trage pe neştiutorul Ben la adăpost. În acea seară, frustrarea lui Roger de a fi doar un simplu muncitor necalificat Dharma răbufneşte asupra lui Horace. Proaspăt speriatul de moarte Ben, este susţinut moral de la fereastră de apariţia mamei sale, venită tocmai din cealaltă parte, într-un moment de disperare, să îi insufle încredere copilului ei. Pentru a-şi arăta copilăreasca dragoste asupra noului ei coleg, Annie îi oferă o păpuşică în schimbul unei amintiri pentru totdeauna. Dar acasă îşi găseşte tatăl înecându-şi amarul în alcool, şi se înfioară sub blamarea acestuia că şi-ar fi ucis mama chiar de ziua lui. Ben nu înţelege răutatea purtării părintelui său şi fuge după năluca iubitoarei lui mame. Dar, când acesta îl vede că înaintează spre moartea sigură a gardului hipersonic, îl avertizează că încă nu îi sosise timpul. Dar Ben deja era convins de necesitatea potecii pe care o întrezărea şi se hotărăşte să grăbească acest timp neîndurător. După ce probează nocivitatea barierei sonice cu un iepuraş, Ben rătăceşte prin pădure şi îl întâlneşte, pe cine credeţi, pe hoinarul codrilor, pe cel cu pieptul dezgolit, dar fără de hanger - Richard. Acesta înţelege vedeniile micuţului, dar îl sfătuieşte să mai aştepte. Îi mărturiseşte oarecum, după cum spunea odată cineva : Nu există paradis, dar trebuie să facem aşa ca să merităm să existe unul. Micuţul realizează că trebuie să aibă răbdare, dacă mai vrea să-şi întâlnească persoana care i-a dat viaţă alăturându-se la sânul mamei naturi. El dă dovadă de maturitate şi îşi ascunde gândurile, ideologia, lecturile pentru mulţi ani, încât nimeni din Dharma nu realizează că între ei se auto-formează un trădător. Ghandi mărturisea : Răbdarea înseamnă suferinţă de sine. În anii care s-au scurs între întâlnirea cu haiducul şi călătoria cu tatăl său în furgonetă, Ben a suferit mult şi în tăcere, a meditat în singurătatea lui şi prin lecturi intense, a descoperit în ostili calea adevărului şi a vieţii nemuritoare. În toată această perioadă, Ben înţelege că aceşti paraziţi (Dharma) nu pot fi stârpiţi decât printr-un vaccin devastator, anume moartea. Are loc The Purge, în care lucrătorii iniţiativei sunt gazaţi mai ceva ca în lagărele naziste şi însuşi Ben îşi ucide tatăl, probabil pentru a scăpa de sursa remuşcărilor. Astfel se simte eliberat ca după o lungă încarcerare, inspiră iarăşi aerul proaspăt al insulei, gustă viaţa şi oportunităţile ei nelimitate. Se spune că remuşcarea este regretul pe care cineva a aşteptat prea mult pentru a-l avea. Însă eu nu mi-l pot imagina pe Richard inimă neînfricată, atât de blajinul bruneţel, cum a fost în stare să participe la acel genocid. Parcă ar fi făcut din carne de înger şi sânge de diavol. Însă doar dacă priveşti episodul The Man Behind the Curtain. Probabil în cel mai scurt timp, Ben devine liderul celorlalţi, mai mult deoarece reuşea, graţie lecturilor sale, să exprime într-un limbaj fermecător idealurile ostililor. Se instalează în casele Dharmei şi începe o viaţă după cum visa. O ia în protecţia ei pe frumuşica Alex, poate şi din considerentul tristeţii în urma pierderii în masacru a prietenei sale din copilărie - Annie. După anul 2000, sprânceană, atunci deghizat, o racolează pe Juliet, pentru a rezolva infertilitatea femeilor insulei. Când ideile i-au eşuat, Juliet a vrut să se reîntoarcă e continent, dar Ben nu a mai lăsat-o. Totuşi, cu puţin timp înainte de prăbuşirea lui 815, i se descoperă o tumoare la coloană, un fel de cancer. Ben este tare uimit, deoarece nu înţelege cum s-a putut îmbolnăvi tocmai de această boală, pe care chiar şi Jacob putea s-o vindece. Întrebarea care persistă este de ce acesta din urmă nu l-a vindecat pe protejatul său. Poate nu a mai avut timp, deoarece, aproape imediat, s-a aflat că printre supravieţuitori există chiar un chirurg. Ben poate că a vrut să urmeze calea modernă a intervenţiei şi nu manevrele vrăjitoreşti ale lui Jacob. Glorious Leader, după cum i-a spus un naufragiat, a rămas şi mai uimit aflând că un paraplegic s-a vindecat spontan doar căzând ca din cer pe insulă. Imediat şi-a dat seama că respectivul trebuia să fie un om special, dacă Jacob sau puterea insulei l-a ales spre vindecare.

Totul s-a petrecut fulgerător în timpul lecturii şi ideilor în dialog de la Book Club. Era 22 septembrie 2004. Juliet încerca să-i înduplece pe cei câţiva prezenţi că Stephen King este un autor genial. Carrie era chiar una dintre cărţile preferate ale tinerei femei. Dacă e să cunoaştem acest roman, putem să-i dăm dreptate, considerând situaţia ei ingrată acolo printre ostili. Este povestea adolescentei Carietta "Carrie" White, o fată retrasă în lumea ei (pe insulă), îngropată definitiv în sine din cauza fanaticei ei mame, o fundamentalistă religioasă (sechestrată de Ben, liderul care crede cu tărie în principiile insulei). Carrie nu are nici cea mai vagă idee asupra menstruaţiei (legată de fertilitatea femeii), deoarece mama ei a uitat să-i menţioneze acest lucru (Richard a uitat să-i menţioneze că insula unde avea să facă cercetări de fertilitate se supune altor principii decât cele de pe continent). Dar curând fata îşi descoperă telechinezia şi începe să se răzbune pe cei care au umilit-o, distrugând totul în jurul ei. Într-un final Carrie moare, neînţeleasă decât o singură persoană, dar împlinită cu sine, cu puterile ei proaspăt cunoscute, cu corpul ei abia descoperit. Poate că Juliet încerca să-i persuadeze pe intelectualii grupului de dialog, insuflându-le uşor concepţia că sunt posesorii unor puteri încă nebănuite şi ar putea încerca o evadare, toate izvorând din neputinţa de a se sustrage şantajului lui Ben. Acesta pare că apreciază clubul de dezbateri iniţiat de Juliet, redescoperind pasiunea lecturii. Ceilalţi membrii nu îi cunosc intimităţile sufletului, drept urmare unul dintre colegi desconsideră romanul Carrie, catalogându-l o carte pe care Ben nu ar citi-o nici la toaletă. Ceva mai târziu, John Locke va afla că liderul ostililor are chiar o părere deosebită asupra scriitorului american Stephen King. Tocmai în stilul acestuia ceva extraordinar le este dat să vadă în timpul acelei dezbateri literare. Un avion se rupe în bucăţi deasupra insulei. Deşi este luat pe nepregătite, Ben afişează hotărâre şi sânge rece, trimiţându-şi rapid spioni către cele două zone ale prăbuşirii. Ben trăia o perioadă de acalmie, evenimentele nu se precipitau pe insulă, totul era învăluit într-o calmitate plictisitoare. La vederea straniei întâmplări cu avionul realizează că începuse o perioadă în care trebuia să-şi reia activităţile periculoase, iar insula să răsune iarăşi de fiorul descinderilor SWAT asupra unor paşnici locuitori. Este explicaţia cuvintelor I guess I'm out of the book club, pe care i le spune lui Juliet. Şi iată că începe o nouă perioadă zbuciumată în viaţa personajului, care întâi sondează psihologic potenţialele victime pe monitoarele secrete, aţintindu-şi planurile asupra proaspătului tată Michael, graţie informaţiilor primite de la perifericele celui cu un singur ochi. De la el bănuieşte sacrificiul de care ar fi în stare pentru micul Walt. Trimite echipajul Navy Seals să contracareze plecarea naufragiaţilor cu pluta cu scopul de a captura persoana pentru care Michael ar fi în stare să şi omoare. Nu după mult timp îl bănuim pe Ben cum pleacă spre tabăra naufragiaţilor, nu înainte de a-i trasa ordine precise sublocotenenţilor săi, Tom şi Danny. S-ar putea totuşi să nu fi căzut benevol în plasa lui Rousseau, deoarece nu ştia ce va face aceasta când se va trezi în mână cu un ostil care participase la masacrul echipajului ei. When that woman caught me in her trap, I was on my way here, John. I was coming for you declară el, iar noi nu ştim ce să mai credem. Dacă nu ar fi fost capturat, Ben ar fi apărut din senin prin apropierea taberei supravieţuitorilor lui 815 şi, graţie talentului său actoricesc şi de disimulare, ar fi pretins că a nimerit acolo din pură întâmplare sau poate ca un impuls în urma observării catastrofei aviatice pe cer. Dus în buncăr şi interogat sever de nişte oameni speriaţi care se simţeau vânaţi, Ben joacă perfect rolul lui Henry Gale.

Filosofia acestui închipuit explorator este o pasiune asemănătoare cu cea a lui Desmond. Doar că în timp ce al doilea vroia să simtă hula mării sub pardoseală, primul urmase calea aerului. Părea o istorie cusută cu aţă albă, un om care plecase în căutarea absolutului peste mări şi ţări. Omul nu poate descoperi noi oceane, câtă vreme nu are curajul de a pierde din vedere ţărmul, spunea un compatriot de-al lui Rousseau. Totuşi, pe vremea când Mr. Eko îşi reteza bărbiţele nici nu ştiai ce să crezi. Mai că ţi-era milă când îl vedeai pe schingiuitorul Sayid baricadându-se cu noul prizonier. Henry G. Gale este şi numele unui fizician din prima jumătate a secolului 20, care a câştigat şi un Nobel pentru cercetările asupra teoriei relativităţii a lui Einstein. Dacă se pretindea ca fiind acesta, poate ar fi avut mai multe şanse să fie crezut, graţie noilor teorii ale spaţiu-timpului, probabil şi vreo teleportare ceva. Acum mult mai serios se poate trage o paralelă cu personajul din cărţile lui L. Frank Baum. Prima carte din seria sa arhicunoscută este The Wonderful Wizard of Oz, în care, pe lângă personajul principal, Dorothy Gale, mai apare şi unchiul acesteia, numitul Henry Gale, alături de soţia acestuia Em (poate Emily). Într-o carte ulterioară, Henry Gale călătoreşte într-un balon cu aer cald, exact precum cel al personajului din Lost. Legat în frânghii, cu hainele rupte şi spoit cu propriul sânge, Ben suferă curajos, tace şi încearcă să prindă frânturi din vorbele naufragiaţilor. Are aspectul unui Iisus însângerat care îşi aşteaptă pedeapsa capitală. Nădăjduieşte calm o mântuire, neîncercând o evadare, deoarece nu intrase încă în contact cu magnetul ce îl atrăsese acolo - John Locke. Ben Linus nu se impacientează. Parcă avea în minte spusele Sf. Augustin răbdarea este însoţitoarea înţelepciunii. Manipularea lucra pentru el, atât firul dispre Michael, cât şi cel ţesut între John şi Jack. Intervine incidentul cu neintroducerea numerelor, iar el şi cu John sunt prinşi în buncăr. Îl constrânge pe naufragiat să promită că îl va proteja, apoi pleacă să facă pe butonistul. De ce oare se roagă tocmai de John ? Poate că Ben bănuia că ceva mai târziu, acesta va deveni un lider spiritual al celorlalţi, graţie vindecării vizibile şi spectaculoase. Scena cea mai terifiantă de până acum în care îl vedem pe Ben, este cea de la Pala Ferry, în care se dezvăluie drept lider al înfricoşătorilor ceilalţi. Prietenia este un şantaj reciproc ridicat la nivel de iubire spunea cineva mai demult. Noi acum putem răsturna şi afirma prietenia este o iubire disimulată coborâtă la nivel de şantaj. Exact asta a făcut Ben Linus în decursul sezonului 2.

[...]

↑ sus     ≡ discută articolul Bogdan Andronache - 27 noiembrie 2007

Benjamin Linus - Demon şi înger, prima parte

Cândva, un ilustru fizician german spunea: Cât mi-aş dori să existe undeva o insulă doar pentru cei înţelepţi şi binevoitori. Acest microunivers, în care spaţiul şi timpul se îmbină atât de armonios cu energia (elementele sale favorite), chiar exista, însă nepieptănatul individ se pare că s-a contopit în nefiinţă fără să-i treacă pe la urechi acest zvon minunat. Totuşi, insula nu a încăput nicidecum pe mâna unor indivizi nepricepuţi, ba putem spune chiar din contră, căci părerea generală împământenită este că paznicul respectivei palme de pământ pare a fi un adevărat geniu. Poate nu în domeniul fizicii, dar indubitabil în cel al manipulării (dar arătaţi-mi pe cineva care nu manipulează în niciun fel !). Deşi unele voci susţin că Ben pare într-adevăr individul cel bun din toate punctele de vedere, trebuie să menţionăm un gând al unui anume filosof, iarăşi german (fără legătură : Doamne, ce culţi nemţii aceştia !!) : Prin viclenie, minciună, disimulare, oamenii nu fac decât să se înşele pe ei înşişi. Oare Ben încearcă doar să se amăgească pe el însuşi, oare cunoaşte implacabilul sfârşit şi nutreşte în continuare o minimă speranţă că poate Dumnezeu se va răzgândi, oare i s-a revelat inutilitatea străduinţelor de schimbare a destinului omenirii … oare de ce principalul său scop în viaţă este să ocrotească o insuliţă ?! Tot ce se ştie precis în legătură cu venirea pe lume a acestui individ este că timpul nu a mai avut răbdare.

Bucuros nevoie mare că va avea un copil în curând, Roger şi-a luat periculos de însărcinata soţie, pe Emily şi a târât-o într-o excursie care putea fi foarte bine şi mult mai aproape de casă. E evident faptul că o femeie atât de gravidă nu ar risca să plece undeva departe de civilizaţie, ştiind că nu peste foarte mult timp va naşte. Totul se întâmpla undeva aproape de Portland, în nord-vestul SUA, la poalele munţilor Cascadelor. Aici survine o întâmplare ciudată : e mâna destinului sau a hazardului ?! Din motive necunoscute, Emily intră în travaliu, plăpândul Ben dă semne că ar vrea să vadă lumea cu ochii lui. Naşterea s-a petrecut la momentul oportun, încât atunci când Roger a ieşit disperat spre autostradă, tocmai şi-a intersectat viaţa cu binevoitorii Horace şi Olivia Goodspeed, care, mai mult sau mai puţin întâmplător lucrau pentru DHARMA Initiative. Dacă naşterea era doar cu puţin decalată faţă de cum fusese programată, Roger nu se mai întâlnea cu lucrătorii Dharma şi nu ar fi ajuns niciodată pe insulă. Ben spunea odată că toată viaţa a trăit-o numai pe insulă. Dintr-un anumit punct de vedere este adevărat. Încă de la naştere a luat contact cu Dharma (prin cuplul Goodspeed) şi implicit viaţa i-a urmat un curs modelată fiind de ideologia insulei. Dacă din numele de familie al salvatorilor lui am elimina un o, s-ar da o altă semnificaţie sintagmei timpul nu a mai avut răbdare. Pentru că devine logică rapiditatea acestui timp prin prisma Vitezei lui Dumnezeu - God Speed, care s-a grăbit să-l poarte către destinul dinainte stabilit. Probabil Emily îşi trăia ultimele clipe închipuindu-şi destinul lui Rachel din Biblie. Aceasta era iubită de un bărbat numit Iacob (- Jacob). Dar tatăl viclean al tinerei din Biblie, l-a păcălit pe naivul Iacob şi l-a pus la muncă timp de şapte ani pentru a avea dreptul să-i ceară mâna fiicei sale. Şi mai mare a fost suferinţa lui Iacob când s-a trezit însurat cu sora cea nesuferită a iubitei lui. Acesta a mai muncit încă şapte ani pentru a se căsători cu Rachel. Însă aceasta, aparent, era stearpă, nefertilă, nu putea avea copii. Dar, din motive total necunoscute, rămâne însărcinată până la urmă şi dă naştere la doi băieţi: Iosif şi Benjamin. Moare dând naştere celui de-al doilea. E …, aici doream să vă aduc. Acest Iosif era preferatul tatălui, şi deci, Benjamin se simţea astfel destul de neglijat. Şi tizul din serial a fost destul de neglijat în afecţiune de către tatăl său, Roger, nu-i aşa ?! Diferenţa este că tatăl biblic al lui Benjamin, Iacob, nu este nicidecum răposatul Roger, tatăl din serial. Sau cine ştie ?

Horace Goodspeed era membru Dharma. Cum scopul Iniţiativei pe insulă era să utilizeze cercetarea ştiinţifică în speranţa că va reuşi să prefacă, să manipuleze mediul pentru a schimba constantele din ecuaţia fatidică a lui Valenzetti pentru finalitatea de a transforma destinul autodistructiv al omenirii, era evidentă nevoia acolo de matematicieni. Nu-mi dau seama dacă tipul era lucrător Dharma până a ajutat la naşterea lui Ben sau a devenit în răstimpul de 10-11 ani până când i-a adus pe cei doi pe insulă. Micul Ben coboară, sau mai bine spus urcă afară din submarin şi putem vedea că era încă din copilărie o persoană căreia îi plăcea să citească. Asta dacă privim ochelarii săi. Ar fi putut fi şi un defect genetic, însă nu cred. El purta în mod obişnuit lentilele, iar de-a lungul vieţii trebuiau să crească dioptriile, însă îl vedem pe Henry Gale şi pe Ben Linus fără ochelari. Cu excepţia lucrului la birou, dacă nu mă înşel. Deci insula a vindecat oboseala ochilor micuţului Ben şi i-a permis să se descurce în viaţă şi fără ochelari, printre sutele de cărţi pe care probabil că le-a citit în adolescenţă. Mai mult ca sigur băieţelul trecuse prin lecturile copilăriei, acestea incluzând bineînţeles şi cărţile lui Jules Verne : Twenty Thousand Leagues Under the Sea şi In Search of the Castaways, dar mai presus de toate şi, în ultimul rând: The Mysterious Island - Insula Misterioasă (în franceza originală L`Île mystérieuse). Cred că se imagina privind prin hublourile submarinului fantastic al căpitanului Nemo în căutarea unor virtuali naufragiaţi, iar când a debarcat la Pala Ferry a crezut cu siguranţă că atinsese ţărmurile Insulei Misterioase, dacă e să ne luăm după privirea rătăcită a micuţului. Cred că, după 22.09.2004, Ben a simţit ironia realizând paralela cu romanul de aventuri pe care-l citise în copilărie. Firul acestei cărţi începe în timpul războiului civil american, dar şi pe insulă lucrătorii dharma se aflau în război cu ostilii. Acţiunea debutează cu asediul oraşului Richmond, un fel de capitală ; pe insulă, de asemenea are loc un asediu al ostililor asupra unei facilităţi Dharma, nemaipunându-l la socoteală pe Rich-ard, Winnetou-l pădurilor. Un grup de cinci prizonieri din nord reuşeşte să pună gheara pe un balon cu aer; pe insulă majoritatea naufragiaţilor provin din emisfera nordică, iar Henry Gale eşuează dintr-un balon identic, într-o la fel de ciudată furtună. Fugarii au un câine, la fel ca patrupedul gălbior de pe plajă. Unul dintre ei este un iscusit inginer care ştie a manevra explozibilul şi alte electrice ; să ne gândim numai la Sayid. Ei eşuează pe o insulă rătăcită undeva la 2500 km este de Noua Zeelandă, deci nu foarte departe de posibila locaţie a noastră. Insula vulcanică lui Jules Verne se cheamă Lincoln Island, iar a noastră, graţie lui Sawyer Mount Vesuvius. După ce găsesc un mesaj într-o sticluţă, pleacă pe o insuliţă învecinată să-l recupereze pe sălbaticul Ayrton; la noi este Hydra Island şi sălbaticii The Others. Pe drumul spre insula mamă ei sunt ghidaţi de un far călăuzitor, cam straniu ; parcă se ridică şi altundeva o coloană de fum inexplicabilă, de parcă frigeau un viţel ceilalţi. Nişte piraţi vin pe insulă, dar corabia lor este distrusă într-o explozie, lăsându-i fără mijloc de evadare, şi mai apoi toţi sunt găsiţi morţi laolaltă. Johnny aruncă submarinul în aer, iar lucrătorii Dharma îi sunt arătaţi morţi toţi laolaltă, mai puţin Roger Linus. Însă unul dintre piraţi (ceilalţi) reuşeşte să-l împuşte pe Herbert (Sawyer) cu un pistol - pe plută. Secretul insulei (hei, doar în roman !) se dovedeşte a fi aventurosul căpitan Nemo, care îi ajută la ananghie pe naufragiaţi. Sau cine ştie, poate că şi idealistul rebel Jacob. Într-un final insula explodează sub presiunea magmei de dedesubt (sau a radiaţiilor electromagnetice).

[...]

↑ sus     ≡ discută articolul Bogdan Andronache - 26 noiembrie 2007

Manifestul LOST

Pentru fanii săi, şi nu numai, Lost înseamnă nu un simplu serial de televiziune, ci o enigmă. Tinerii care nu l-au urmărit, nu au făcut-o nicidecum din respingere sau repugnare pentru subiectul tratat, ci pur şi simplu, din neştiinţă sau ignoranţă, deloc blamabile. Acest mesaj ţintuieşte atât fanii, cel puţin în prima fază a proiectului, iar mai apoi pe cei care nu s-au intersectat cu şoseaua Lost şi încă nu au aflat de existenţa acestui drum din care diverg zeci de poteci, care îşi are obârşia în inima noastră, finalitatea fiind de a schimba ceva în a noastră minte. Fiecare film şi serial american este construit în scopul de a schimba ceva în interiorul nostru, de a schimba lumea pornind de la individ, de a-i insufla acestuia crezul că este îndeajuns de puternic să transforme pământul în limitele insuliţei lui proprii. Cu mijloace profund umane şi arhetipale (şi mă gândesc în primul rând la schema de mistere), Lost are menirea să execute mutaţii radicale în conştiinţa noastră, de a ne insera în gândurile zilnice idei de meditaţii, de a scormoni sentimentele amorţite pe care le nutrim faţă de acest Pământ. Serialul este în aşa fel scenarizat, încât capătă un destin cinematografic. Dacă multe filme au menirea să umble la panoul de comandă al raţiunii fiecăruia dintre noi (şi îmi trec aleatoriu prin minte Forrest Gump sau Andrei Tarkovski, American Beauty şi American Psycho, The passion of the Christ sau Steven Spielberg … ), există deci opere şi oameni al căror destin este să ne facă să înţelegem mai bine viaţa. Serialul Lost este o capodoperă cinematografică ce îşi prelungeşte tentaculele dinspre tărâmul ficţiunii, unde a luat naştere spre plaiurile sordide ale vieţii de zi cu zi. Şi nu se limitează doar la cele 2 ore ale filmului artistic, ci la o perioadă mult mai îndelungată, timp suficient pentru a te bloca în idei enigmatice, dar absolut umane, de a-ţi revela adevăruri sau a te constrânge luni în şir să aplici necontenit problemele lumii asupra fiinţei tale. Fanii Lost se simt avuţi trăind într-un timp nedefinit alături pe acel petec de pământ pierdut în ocean. Nici nu este nevoie de prea mult spaţiu pentru ca sufletul să-ţi fie invadat de atâtea mistere şi bucurii precum le poţi obţine survolând cu mintea acea minusculă insuliţă. Iar dacă îţi trebuie un milion de acri pentru a te simţi bogat, înseamnă că eşti foarte sărac pe dinăuntru, spunea cineva mai demult. Lost este punctul unde converg câţiva dintre noi, este un fel de ţară unde ne teleportăm când ne săturăm de răutăţile vieţii noastre, un tărâm unde parcă ne sunt îndeplinite (e adevărat, lent) toate aşteptările, un petec de pământ unde, deşi suntem numeroşi, parcă nu ne ciocnim unii de alţii, un serial care a avut un impact nu neapărat asupra retinei noastre, ci lumina lui răsfrângându-se până în mecanismele minţii şi în sângele ventricular. Lost ne-a forţat să realizăm paralele cu realitatea pentru a-i pătrunde adevăratele-i sensuri; astfel, fiecare fan are o legătură strânsă şi unică cu acest serial, la fel cum fiecare avem cu Dumnezeu.

Ce ar fi dacă ar exista undeva un copac enorm, cu numele de Lost şi fiecare am încrusta pe scoarţa lui amprenta noastră. (Nici nu ştiu de ce am dat tocmai acest exemplu cu scrijelirea arborilor, pentru că eu sunt de fel un ecologist ! dar în fine …) Acest copac este un fel de Tabula Rasa pentru noi, pentru lumea de după noi, pentru lumea de lângă noi. Iar datoria noastră este de a lăsa un mesaj, nu cu cuţitul sau briceagul, ci folosind cuvântul sau fraza - pentru ceilalţi oameni. Haideţi să umplem trunchiul acestui arbore cu ceva care ne aparţine în legătură cu serialul Lost. Dacă nu înţelegeţi la ce fel de ceva mă refer, lăsaţi-mă să enumăr : o întâmplare legată direct sau indirect de Lost, o imagine din minte, momentul descoperirii serialului, o similitudine cu vreun personaj, citirea unei cărţi ce apare în Lost, cum v-a schimbat o anume concepţie sau prejudecată, ce vedeţi voi într-o anume întâmplare din scenariu, cum interpretaţi un anumit mister, cum a jucat un personaj, o replică neuitată, un impediement în calea obţinerii vreunui episod Lost de pe Internet sau vizionării lui pe Axn, un moment de la şcoală sau de la servici în care ţi-a venit în minte Lost şi câte şi mai câte … Cred că aţi înţeles ce fel de fraze trebuiesc întipărite pe copacul Lost ! După ce trunchiul lui se va umple de mesaje (posturi), fiecare reprezentând o frântură din viaţa voastră întru Lost şi Lost întru viaţa voastră, se va constitui Manifestul LOST. Se va insera vârful unei mistrii cu ciment printre toate aceste cărămizi şi se va construi un zid, toate fragmentele vor simţi că fac parte dintr-un întreg, un întreg Lost care va sta mărturie a trecerii fiecăruia prin tranşelele misterioase şi care va fi piatra de temelie a unui monument care va aminti celorlalţi de pasiunea noastră. Pe zidul acestei construcţii realizată din trăirile noastre, din gândurile şi transformările noastre va fi încrustat Manifestul Lost. Acesta va fi un simbol al fanilor, un îndemn către ceilalţi spre a începe aventura Lost şi o recunoaştere în această oglindă a nouă înşine. Ca şi cum te-ai duce iarăşi pe o potecă de munte şi, oprindu-te în faţa unui fag imens, i-ai indica trunchiul şi ai spune celorlalţi : Uite, aici este semnătura mea de acum … ani ! S-a păstrat !

Acestea fiind înşirate, cred că aţi înţeles că acest Manifest Lost va fi gata până la începerea Sezonului 4. De un singur lucru este nevoie : de cărămizi.

Priviţi retrospectiv la tot ce a fost şi tipăriţi o frază în Manifestul Lost!

↑ sus Bogdan Andronache - 24 noiembrie 2007

Mobisodul 3 - Părţile care lipsesc - Regele

"King of The Castle" este numele celui de-al treilea mobisod din seria celor 13. Această "parte care lipseşte" vine să umple o lacună din Sezonul 3. Protagoniştii sunt Jack şi Ben iar acţiunea se desfăşoară în tabăra Celorlalţi. În timpul unei partide de şah, Jack discută cu liderul Celorlalţi, dorind să se asigure că acesta se va ţine de cuvânt şi îl va lăsa să părăseasca Insula. Ben îi promite că îl va ajuta să ajungă în lumea civilizată, dar nu depinde doar de el, ci şi de dorinţa Insulei. Ciudat sau ironic, submarinul ce reprezenta salvarea lui Jack a fost mai apoi aruncat în aer de către Locke. Nebunia lui John sau împotrivirea Insulei? Am putea spune că e vorba de amândouă. Dar ce e cu adevărat bizar este că Ben îl avertizează pe liderul Naufragiaţilor că va veni ziua în care îi va părea rău şi îşi va dori să revină pe Insulă. Dacă am fi văzut această "banală" secvenţă la timpul potrivit, în mijlocul Sezonului 3, probabil am fi crezut că Ben e fie paranoic, fie delirează, însă disperarea lui Jack de a nimeri din nou un într-un avion "blestemat" în flashforward îi dă dreptate lui Linus. Cu alte cuvinte, după cum spuneam şi în articolul de ieri, Jack este şi el un alt optimist incurabil, căruia destinul i-a rezervat multe surprize neplăcute.

Ben: Cred că această situaţie este puţin stranie pentru tine.
Jack: Nu chiar. A trecut ceva timp dar tatăl meu m-a învăţat să joc încă de când eram copil.
Ben: De fapt, mă referam la faptul că eşti aici, cu noi.
Jack: Am primit ce îmi doream.
Ben: A trecut ceva vreme de când am avut parte de un adversar priceput. Presupun că nu pot face nimic pentru a te convinge să rămâi. Relaxează-te Jack. Era doar o întrebare retorică. Avem o înţelegere. Am de gând să o onorez.
Jack: Ai de gând sau chiar o vei face?
Ben: Nu depinde doar de mine. Dacă Insula nu te va lăsa să pleci, nu o vei face.
Jack: Doar nu va scufunda Insula submarinul ?...
Ben: Nu. Îţi promit că nu voi face nimic pentru a te împiedica să mergi acasă. Dar dacă vei părăsi acest loc, s-ar putea să vină o zi în care îţi vei dori să te întorci.
Jack: Niciodată!
Ben: Am învăţat să nu spun niciodată "niciodată". Si dacă va veni ziua aceea, sper să îţi aminteşti de această conversaţie.
Jack este făcut şah mat.
Ben: Ai făcut totuşi un joc bun.

Clic aici pentru a vedea mobisodul anterior, "Hurley şi Frogurt", varianta full quality.

↑ sus     ≡ discută articolul Covaci Sergiu - 21 noiembrie 2007

Posibile chei pentru înţelegerea Lost, partea a treia

În acelaşi timp cu tot ce am povestit până acum, v-aţi dat seama că şi viitorii naufragiaţi au avut problemele lor fiecare : părinţii, loteria, hotelul şi psihiatria ; copilul, concertele, drogurile şi cătuşele … Toţi indivizii s-au îmbarcat în Sydney, un oraş din Australia şi au început să zboare spre Los Angeles, un oraş din SUA. În timp ce rula cu viteză de croazieră, 815 a intrat într-o furtună magnetică extrem de ciudată pentru piloţi. La câţiva kilometri dedesubt, Des era pe brânci şi învârtea de cheiţa pe care o ţinuse la gât. Cele două evenimente corelate şi gata începe serialul Lost. Vă mai amintiţi de 22 septembrie 2004. Atunci a început povestea naufragiaţilor ! E destul de ciudat că au supravieţuit atâţia, dar poate că aici mâna vindecătoare a insulei şi-a făcut puţin datoria. I-a mai însănătoşit oleacă în căderea lor spre plajă. Ben şi ostilii priveau nedumeriţi cerul brăzdat de o dâră de fum. Ce-o fi zis Ben în sinea lui : Al naibii Desmond ăsta, l-am lăsat acolo să-şi facă treaba şi uite ce face el, ne aduce noi belele pe cap ! Prompt ca întotdeauna, graţie şi intervenţilor de genul SWAT din trecut prin pădure, băieţii desculţi au pornit-o prin junglă spre cele 2 corpuri ale avionului. Inutil să vă mai povestesc ce a urmat, pentru că toată lumea a putut vedea cele 3 serii ale Lost de până acum.

Interesant ce are să urmeze în seria 4 ! Corporaţiile sau agenţiile care sunt în căutarea insulei au atins un nivel tehnologic de invidiat, asta ostilii nu o mai ştiau. Nici Mikhail ! In agenţiile secrete americane s-a pus la punct o nouă tehnologie ultrasecretă de ghidaj, o mixtură între energiile sistemului solar şi biocâmpurile umane care permite unei nave să se apropie cât mai mult de insula cu pricina. Astfel că răii continentului au trimis o navă încărcată cu acest sistem ultramodern de navigaţie şi au paraşutat-o pe Naomi în necunoscut. Ştiau eu cam unde se află ascunzişul ostililor, dar nu putea întrezări chiar totul. Acesta a facilitat transmiterea coordonatelor către nava mamă şi pregătiţi-vă că vin salvatorii.

Dar hai că am început să o iau şi eu razna cu scenariile acestea. Sper că nu m-aţi luat în serios. Am şi eu poze în care ţin pe gât prieteni imaginari, ştiaţi ? Glumesc ! În fine, ideea e că, vor apărea pe insulă trimişii agenţiei care era în legătură cu Dharma şi care şi-a dat seama că facilitaţile au intrat sub stăpânirea păgână a ostililor. Vor veni înarmaţi cu siguranţă pentru a stârpi comunitatea băştinaşă. Naufragiaţii trebuie să se unească pentru a supravieţui pentru că se va întâmpla ceva îngrozitor. Aşa zişi salvatori nu ştiu că 815 a avut supravieţuitori şi îi cred pe toţi ostili, inclusiv pe Jack şi ceata lui de la turn. John va răspunde la apel când va devea că prietenii lui sunt atacaţi fără menajamente şi nu va ezita să sară în bătaia puştii pentru a-i scoate din ghearele salvatorilor. El va fi ajutat de Ben, care va fi alături trup şi suflet de John, Jack şi Sawyer care va lupta ca un Rambo prin junglă. Cu toţii se vor refugia la Templu şi vor opune rezistenţă pe parcursul mai multor episoade în care sunt hăituiţi de noii veniţi. În acelaşi timp vom avea parte de flashforward-uri în care vom avea ocazia să vedem fragmente şi frânturi din viaţa naufragiaţilor după ce sunt salvaţi până la urmă de pe insulă. Căci da, urmează să fie salvaţi. Noii veniţi, aşa zişi izbăvitori îşi vor da seama până la urmă că printre ostilii care au subjugat Dharma se află şi supravieţuitori din 815. Îi vor lua pe aceştia şi îi vor îmbarca pe navă. Dar nu pe toţi, câţiva mai rămân să lupte alături de Ben. Probabil că John, care va deveni lider, alături de Linus, apoi peste el. Jacob este salvat de John din ghearele salvatorilor, care ştiu prea bine că trebuie să împuşte creierul pentru a stârpi degetele - ostilii. În cealaltă serie, a 5, cred că naufragiaţii salvaţi se vor întoarce pe insulă şi îi vor ajuta pe ostili să supravieţuiască, iar până la urmă vor face un compromis între cele două tabere (agenţia continentală care îi vrea morţi pe ostili) şi aceştia din urmă care nu vor decât să fie lăsaţi în pace. Aceşti băştinaşi vor fi lăsaţi să locuiască în continuare pe insulă până la extincţie, să treacă în nefiinţă din moarte naturală, iar facilitaţile Dharma sunt părăsite, deoarece se va descoperi inutilitatea lor în schimbarea destinului omenirii.

Bineînţeles că în acest moment este noapte, iar eu m-am îmbolnăvit de o boală ciudată, cred că se numeşte scenarită. Aşa că vă recomand să nu luaţi prea mult în seamă ultima pagină. Aveţi mai multă încredere în primele pagini, sunt informaţii mult mai sigure.

Mi s-au terminat bateriile la lanternă !

↑ sus     ≡ discută articolul Bogdan Andronache - 21 noiembrie 2007

Mobisodul 2 - Părţile care lipsesc - Hurley şi Frogurt

Acest al doilea mobisod LOST a fost lansat pe internet de către cei de la ABC luni 19 noiembrie, la o săptămână după ce a fost difuzat în premieră în reţeaua de telefonie Verizon. Părerea majorităţii este că avem de aface cu o alta secvenţă ştearsă la montaj, această fiind filmată în Sezonul 2 înaintea picnicului lui Hurley cu Libby (şi ştim cu toţii ce s-a terminat). Hurley este abătut de un naufragiat pe nume Neil (aka Frogurt), a căruit nume a mai fost menţionat înainte în serial dar şi de către producătorii Damon Lindelof şi Carlton Cuse. Neil este nerăbdător să o abordeze pe Libby dacă Hurley nu este în stare să facă un pas important pentru a o cuceri. Simpaticul grăsuţ adoptă o poziţie agresivă, asigurând-ul că nu va fi niciodată "rândul lui Neil".

Ce am aflat? Pentru început, faptul că aceste "Părţi care lipsesc" par mai degrabă a fi scene filmate în trecut dar "reambalate" astfel încât să pretindă că oferă un conţinut nou şi original. Este greu să ne plângem deoarece a trecut o perioadă considerabilă de timp de când nu am mai primit nici un material proaspăt LOST, dar aceste doua mobisoade nu adaugă mai nimic semnificativ la teoriile ce le aveam de la început.

Singura conexiune care o putem sesiza între "Ceasul" şi "Hurley şi Frogurt" este tema optimismului incurabil. Christian Shepard era convins că relaţia lui Jack cu Sarah va funcţiona, dar bineînţeles că nu a fost aşa. Hurley este şi el convins că va avea un întâlnire cu Libby în care va putea trece la fapte, dar şi de această dată nu s-a întâmplat întocmai cum erau aşteptările. Este oarecum trist cum aceste pesonaje sunt atât de pozitive în faţa complicaţiilor nedrepte din vieţile lor.

Se leagă această tema de Sezonul 4? Într-o oarecare măsură am avut deja de aface cu ea în finalul seriei trecute. Jack a fost optimistul incurabil, crezând că telefonul prin satelit al lui Naomi îi va salva. Viitorul ne-a dezvăluit un alt adevăr, Jack regretând în flashforward că a părăsit Insula. Dacă am învăţat ceva din aceste mobisoade, atunci este vorba de faptul că Locke a avut dreptate încercând să-l oprească pe Jack. În LOST, foarte rar se întâmplă ca optimismul să se termine bine.

Clic aici pentru a vedea transcriptul în limba română a acestui episod.

↑ sus     ≡ discută articolul Covaci Sergiu - 20 noiembrie 2007

Posibile chei pentru înţelegerea Lost, partea a doua

Datorită anomaliei electromagnetice s-a construit staţia Swan. Pentru a-şi trata răniţii a luat fiinţă staţia Staff. În adăpostul Arrow erau depozitate proviziile. Pentru a dirija navele (cu instrumente de navigat din ce în ce mai performante) s-a construit hangarul Flame. Pentru a testa ultimile descoperiri genetice a luat fiinţă grădina zoologică Hydra. Cum pe continent există serviciile secrete, pe insulă a fost construită staţia se supraveghere Pearl, pentru a vedea dacă nu cumva responsabilii de proiecte o iau razna şi trebuie duşi de urgenţă la spitalul de psihiatrie. Urmează o perioadă scurtă de timp în care lucrurile par că intră pe făgaşul normal. Dar, insula poate că este situată chiar pe polul magnetic sudic al Terrei şi staţia Swan a devenit un fel de dop aşezat pe butoiul cu radiaţii terestre. Dopul s-a mişcat puţin şi părea că stă să sară la un moment dat. Astfel lucrătorii de acolo s-au cam speriat, mai ales că nu cu mult timp în urmă se întâmplase dezastrul de la Cernobâl. Comunicaţiile dintre staţii şi dintre acestea şi continent au suferit. Inginerii Dharma au creat un buton de siguranţă pentru a înlătura surplusul de încărcare electromagnetică la un anumit interval. În urma acestui minore întâmplări responsabilii de proiect au decis să filmeze o peliculă de orientare, pentru ca nu cumva următorii apăsători de buton să fie luaţi pe nepregătite de stranii anomalii. S-a construit şi un întrerupător-descărcător manual pentru situaţii de maximă urgenţă. Din cauza enormelor acumulări de energie terestră şi conjugării acesteia cu noua poartă de respiraţie controlată de mâna omului, s-a ajuns la ineditul fapt ca insula să fie înconjurată de un fel de aură energetică, câmp electromagnetic, biocâmp … în cadrul căruia intrumentele de navigaţie o iau razna. Astfel, orice fel de maşinărie creată de om, fie ea avion, navă sau elicopter nu îşi mai poate folosi mijloacele tradiţionale şi moderne de locaţie şi direcţie. Un fel Triunghiul Bermudelor. Fenomenul acesta unic al buricului lumii, insula ca supapă a energiilor vitale terestre a făcut ca şi locuitorii ei să sufere mutaţii psihice, să capete o rezistenţă aparte la răni, să îmbătrânească lent, dar mai ales să nu intre în colaps în faţa misterelor inexplicabile întâlnite pe drum. Nu ştiu dacă v-aţi dat seama de un lucru ?! Nici un naufragiat nu se sperie şi nu intră în fibrilaţie în faţa unei stranii apariţii, le consideră normale şi nu sunt prea mult, uneori chiar deloc tulburaţi şi neliniştiţi. Bizarele întâmplări le consideră ceva normal, parcă ar trece strada şi ar fii martorii unei tamponări între două autovehicule oprite la semafor. Dacă un fum negru de sine mişcător, un monstru zburător ca cel de pe insulă, ar apărea pe o stradă din Bucureşti, Cluj-Napoca sau Arad cu siguranţă martorii ar face infarct sau atac vascular. Omul nu suportă apariţia a ceva inexplicabil prin simţurile lor raţionale. Cred că dacă ai fii martorul unui eveniment supranatural în lumea reală, de pe continent, dacă ai fi faţă în faţă cu iraţionalul, ai suferi o asemenea emoţie tradusă printr-o accelerare fenomenală a ritmului cardiac până la un excces cardiovascular fatal. Dar naufragiaţii sunt total relaxaţi la vederea unui lucru contrar gândirii logice. Puterea insulei a influenţat iremediabil psihicul locuitorilor ei.

Locuitorii dinainte de Dharma ai insulei au fost iritaţi de prezenţa tehnologiei în acel paradis al lor. Nici nu ştiau ce este aceea tehnologie, nici nu aveau nevoie de ea. Ei trăiau în armonie cu natura, se hrăneau cu lapte şi miere direct de la sânul Terrei şi un frate vitreg venise şi se instalase cu de-a sila la celălalt sân. Lucrătorii civilizaţi ai Dharmei şi-au luat măsuri de protecţie şi au construit acel gard hipersonic. Din turnul radio s-au transmis numerele în toate direcţiile ca un fel de cod secret, de coordonate prin care cineva interesat de soarta lumii să urmeze calea spre adevăr. Ben este la o oră de vulcanologie şi este martor la un atac surpriză al ostililor. Plecă prin pădure după himera mamei sale şi îl întâlneşte pe veşnic tânărul Richard, care, precum un profet, îşi recunoaşte viitorul lider, dar îi recomandă să ai multă răbdare, căci secretele insulei i se revelează doar unui suflet care îndură multe cu tărie de caracter. După un timp, responsabilii de proiect Dharma plănuiesc o ofensivă totală asupra ostililor, pentru a-i curăţa de pe insulă. Aceştia atacau periodic facilităţilor cercetătorilor încercând zadarnic să oprească profanarea proprietăţilor vindecătoare ale colţului de rai. Ben este iniţiat cu răbdare în ideologia ostililor, pe care nu-i descoperă deloc plini de răutate, ci din contră, nişte oameni care au scopuri înalte şi spirituale. Ben dă oarecum planurile peste cap inversând extincţia. Astfel că ostilii sunt cei care reuşesc să-i extermine pe lucrătorii dharma. În acest moment are loc şi o redefinire a ostililor, căci aceştia iau, într-un anumit fel, locul şi adăposturile Dharmei. De cum corespondenţii de pe continent au piedut legătura cu facilitaţile de pe insulă (comunicaţiile au fost întrerupte de ostili), fundaţia Hanso a întrerupt oarecum alimentarea cercetătorilor dharma. Turnul emitea în continuare numerele, iar o navă franceză de cercetări oceanografice, răzleaţă prin ocean, a auzit transmisia şi s-a lăsat ghidată de ea. A acostat la ţărm, supravieţuitorii au fost linşaţi în scopuri nobile de ostili, pentru a nu aduce şi pe altcineva din exterior. A scăpat o franţuzoaică (fără legătură : am obsevat că în aproape orice film american apare ceva franţuzesc, un cuvânt, un personaj, o aluzie … !!) pe nume Rousseau. Graţie job-ului prestat pe navă, ea a reuşit să schimbe transmisia din turn care emitea în eter numerele acelea. Şi-a băgat pe fir propriile suspine şi gemete. Fiica ei este luată de ostili pentru o educaţie aleasă. Vedem până la urmă că şi frumuseţea îi este aleasă şi deosebită. Ştia Karl de ce ! (Glumesc) Concomitent numerele au fost receptate şi de altcineva de pe o altă navă hai-hui de prin ocean, marinar care mai apoi s-a retras undeva la ţară, într-o casă izolată. De la el aflase alt individ numerele şi prin acest telefon fără fir, ele ajunseră la Hurley care le-a jucat la 6/49 american. Nu uitaţi de Kelvin Inman, care este şi el la post apăsând pe buton, într-un adăpost care nu era încă descoperit de ostili. Poate că ei doar ştiau de existenţa acelei staţii, dar nu ştiau precis unde anume pe insulă se află ea. Ştiau ce rol are butonul, şi, deoarece îl ştiau pe Inman băiat conştiincios, l-au lăsat să-şi facă treaba. Astfel erau şi ei scutiţi de pierderea unui om, care să stea blocat la datorie, la tastatură. Acesta era mereu cu gândul la evadare din acea rutină depresivă. Atât cu el, deocamdată. Ostilii, conduşi de căpetenia Jacob, reuşeşte deci să pună stăpânire pe unele facilităţi ale ostililor lor - membrii Dharma. Jacob îi pasează într-un anumit fel şefia lui Ben. Poate că el dorea să stea retras în singurătate, să se reculeagă, să intre în strânsă comuniune cu natura. Ben, care era dornic să urce pe alte trepte finalitatea ideologiei lor, profită de naivitatea lui Jacob, care avusese încredere în el şi îl blochează undeva în cea de-a patra dimensiune, unde reuşise el să ajungă. Astfel i-a naştere o nouă Dharma, dar constituită din ostili. Aceeaşi modernitate, acelaşi lux, dar alte scopuri. Anume să protejeze insula de invadatori, să întrerupă orice contact cu fondatorii iniţiali şi să continuă munca de cercetare, dar într-un mod diametral opus. Cu rusul Mikhail la butoane, precum un încercat DJ de indus în eroare urechile sonarelor submarinelor încep şi ei să aducă pe insulă oamenii potriviţi noilor ţeluri. Să ne amintim totuşi şi de un alt biet depresiv, uitat de lume lângă un anume buton - Radzinski. Acesta, mai demult, începuse să proiecteze o hartă pentru ca succesorii lui să fie ghidaţi prin jungla adăposturilor. Concomitent, un tip bine şi cu principii, Desmond Hume, face un lucru contra voinţei superiorilor lui şi este trimis un timp la închisoare pentru a se reculege. Ceva mai târziu, este eliberat şi doreşte să reia legătura cu iubirea lui, Penelope, al cărui tată, magnat bogat, poate că a ajutat la aducerea de echipament pentru construcţia buncărelor Dharma. Des primeşte de la o psihiatră nebună sau o nebună de psihiatră - Libby bărcuţa Elizabeth. Se hotărăşte să facă înconjurul lumii pe ocean, pentru a-şi găsi liniştea şi încrederea în sine însuşi. Parcă ar fi fost miliardarul şi exploratorul Steve Fossett. Apropo, parcă am auzit de el cum că ar fi naufragiat pe undeva printr-un deşert. Mai ştie cineva ceva de el, a fost salvat, a murit ?! În fine. Nici ostilii nu stau mai prejos. Iniţiază şi ei drumuri pe ocean, mai bine spus, pe sub ocean, căci, graţie unui submarin stabilesc legături cu compania Mittelos Bioscience. Prin cine credeţi ?! Prin sprâncenatul fără vârstă, făt-frumosul pădurilor, Richard. El o racolează pe frumoasa Juliet, pe care se puseseră ochii datorită cercetărilor ei în fertilitate. Era evident că ostilii nu puteau avea copii, urmaşi, progenituri sau ceva în acest sens. În acest timp Desmond ajunge, din cauza furtunilor electromagnetice-meteorologice pe ţărmul insulei. Inman priveşte cu jind bărcuţa şi deja se visează plecând, dar nu ştie că busolele o vor lua razna. Îl ia sub aripa lui protectivă pe arătosul Desmond, dar el numai un gând : să se suie în bărcuţă şi s-o tulească spre continent.

E clar că pe continent au rămas două tabere în legătură cu insularii. Una dintre tabere este cea rea, care, de când pierduse legătura cu facilitaţile tot încercase zadarnic să-i caute prin Pacific. Iar cealaltă era cea bună, care nu ştia probabil că ostilii puseseră mâna pe facilitaţile Dharma şi trimiteau în continuare unt de arahidii pentru Charlie şi pentru Hurley. Una dintre metodele prin care cei răi încercau să găsească insula a fost pe calea aerului. L-au trimis pe Henry Gale într-un balon cu aer să sondeze atmosfera Pacificului de Sud. Cum balonul nu avea aparatură sofisticată la bord care să fie dată peste cap de anomalia magnetică a insulei acesta avea mari şanse să găsească ţărmul. L-a şi găsit, dar nu a apucat prea mult să exploreze împrejurimile şi să-i contacteze pe cei de pe continent că a şi fost găsit de desculţii ostili. Aceştia l-au omorât şi l-au îngropat chiar sub balon. Ştia Ben Linus de ce !! Să revenim la Desmond, care numai prost nu este. Îl urmăreşte pe Inman (marele spion CIA) şi din greşeală în omoară. De … , accident. Oricum era şi sub stresul noilor descoperiri : colegul său intenţiona să părăsească insula şi să-l lase acolo în singurătate. Se întoarce fugind în buncăr, dar ajunge prea târziu şi nu mai poate vedea decât nişte hieroglife roşii.

↑ sus     ≡ discută articolul Bogdan Andronache - 20 noiembrie 2007

Posibile chei pentru înţelegerea Lost, prima parte

Cum se poate ca un amănunt, un ascuns detaliu să schimbe întreaga optică asupra unui anumit lucru ? Cum s-a putut ca serialul Lost să înceapă cu atât de banala temă a unor naufragiaţi pe o insulă pustie, iar mai apoi, o infimă dezvăluire a câtorva lucruri petrecute într-un timp indefinit, să arunce în aer logica şi simplitatea interpretărilor ? Cum se citeşte Lost ?! Să presupunem că serialul ar fi reprezentat pe o hartă, iar aceasta ar fi păstrată într-o cameră obscură. Totul ţine de hermeneutică. Cercetătorul (fanul Lost) se înarmează cu o lanternă când află că îi este permis să pătrundă în încăperea sacră. Poziţionând fascicolul de lumină pe hârtia veche, inscripţionată cu tot felul de simboluri misterioase, el începe să dezlege rând pe rând primele hieroglife. Îşi concentrează mai întâi atenţia asupra colţului din stânga sus. Cercetând faptele aparent comune, ce sunt trasfigurate însă în evenimente şi peisaje spectaculoase, înţelege literele, dar constată că acestea sunt ordonate într-un şir necunoscut, rezultând astfel cuvinte de neconceput. Parcă nici culorile nu sunt aşezate cum ar trebui. Cade pe gânduri şi apoi apucă pe poteca panicii. Oare ce înseamnă toate acestea ? Linii sunt, haşuri sunt, culori sunt, semne de asemenea, dar nu în ordinea ştiută de mine şi în mod normal obişnuită. Tot mişcându-se cu lanterna pe latura superioară a hărţii Lost întâlneşte un tabel grafic ce aduce a legendă. Logic, doar orice hartă ar trebui să aibă o legendă ! se gândeşte el într-un final respirând uşurat. Astfel înţelege adevărata răstălmăcire a figurinelor neînţelese până atunci. Dar nu se poate ca asta să fie singura legendă, deoarece nu am descifrat decât jumătate din emisfera nordică a hărţii Lost. Mai trebuie să existe şi alte legende mărunte camuflate pe undeva, prin alt ungher. O scurtă explicaţie a simbolurilor ţi-a revelat doar un petec din întreaga hartă misterioasă. După ce ai prins o frântură din captivantul adevăr, pasiunea pentru cunoaşterea absolută a Lost te-a învăluit ireversibil. De acum începe munca amănunţită. Ai priceput deocamdată că harta este o reprezentare a unei insule misterioase pline de fapte inexplicabile raţional. După ce cu câteva momente în urmă, legenda găsită de lumina lanternei ţi-a găsit semnificaţia unor prime apariţii, te macină alte câteva noi taine ţâşnite instantaneu din hârtia decolorată sau voit deteriorată. Curând însă constaţi că bateriile sunt pe terminate şi lumina îţi joacă feste. Totuşi te poţi mândri că ai pătruns ceva neînţeles. Dar cum după fiecare legendă găsită cresc exponenţial limitele temporale şi spaţiale ale Lost, apărând proaspete enigme, începi să simţi acut frustrarea imposibilităţii înţelesului total. Că doar în faţa raţiunii nu pot rezista ţărmuri sau hotare ! Dar ce să faci acum dacă bateriile s-au epuizat. Cu prima serie de acumulatori, constaţi că s-a sfârşit şi prima serie a Lost. Însă ai indentificat într-un anumit loc pe hartă un lucru absolut fenomenal şi nu-ţi stă gândul decât la el. Dacă ce crezi tu se adevereşte înseamnă că serialul acesta are legătură şi cu … Uimitor ! Dar cum se poate ca nişte naufragiaţi să fie în legătură cu ideea de … După o anumită pauză în care ai fost de ai cumpărat nişte baterii mai bune, pentru a te ţine mai mult, te reîntorci în camera obscură unde pe o masă stă întinsă harta Lost. Tocmai s-a terminat pauza dintre sezoane şi a debutat sezonul 2. Iarăşi începi cercetarea hârtiei umplută cu semne şi culori. Sub lumina abundentă descifrezi alt înţeles, sfărâmi o taină, distrugi un mit, corelezi două fapte, rămâi impresionat de o nouă răsturnare de situaţii, repoziţionezi câteva indicii răsfrânte, mai foloseşti un raportor, un echer … până la urmă dai de următoarea legendă. Se constată o substanţială clarificare a imaginilor în faţa cărora te străduieşti prin lentilă. A naiba lentilă Lost ! Constaţi că poţi vedea prin ea, răsturnat ce e drept, şi dacă o îndrepţi spre lumea reală, înconjurătoare, cea din afara camerei obscure în care stă revărsată harta pe o masă. Te duci la un magazin de optică medicală şi îi ceri vânzătorului să-ţi confecţioneze nişte ochelari cu dioptrie Lost. El se uită nelămurit la tine. Tu încerci să-i explici că sunt nişte ochelari speciali ce te ajută să înţelegi mai bine lumea. Dar ce dioptrie au ? punctează el. Puneţi-mă la determinator, răspunzi tu. Vânzătorul rămâne impresionat după ce îţi calculează puterea optică. Nu-i vine să creadă. Îi probează el însuşi. Următoarea pasăre, strigă el privind peste umărul tău. Îl priveşti mâhnit. Ieşi în pragul magazinului şi constaţi că avusese perfectă dreptate. Apoi îţi întinzi aripile camuflate şi începi să zbori.

A început sezonul 3 din Lost. Lentilele tale au fost furate de un străin. Totuşi rămâi satisfăcut lăuntric de vindecarea miopiei unui vânzător de la un obscur magazin de optică. Intri iarăşi în cameră, înarmat cu cele mai rezistente baterii de pe piaţă. Parcurgi cu lanterna emisfera nordică a hărţii Lost, înţelegând că, deşi ai desluşit două legende, nu poţi intui pe care margine să cobori cu interpretarea simbolurilor. După o altă revelaţie, observi un semn care te bulversează. Nu-ţi poţi crede ochilor. Şi nu porţi nici lentilele magice. Dacă e să dai crezare propriilor ochi, înseamnă că harta a fost desenată de … tocmai în …. Incredibil ! Dintr-o dată ţi s-a schimbat toată perspectiva. Doamne, ce orb am fost, îţi zici deznădăjuit. Harta Lost este aşezată invers, nu cu nordul în jos, ci pur şi simplu pe cealaltă parte. De aceea mergea atât de greu interpretarea semnelor. Păreau lipsite de culoare şi cu siguranţă pe partea care trebuie vor avea mai mult accent. Aşa şi este, constaţi asta după ce poziţionezi corect harta Lost. Deşi s-au schimbat punctele cardinale ale misterelor, totul capătă sens. Şi mai presus de toate … logică. Nici nu termini de reverificat cele două legende, că bateriile încep iarăşi să slăbească. Sezonul 3 se apropie de sfârşit. Dar nu intri în panică, ai înţeles destul de mult din hartă şi pe drumul spre magazinul cu baterii vei medita la tainele rămase. Dacă ai înţeles bine ce era reprezentat pe hartă, nici nu mai trebuie să-ţi faci griji pe unde păşeşti, prin cioburi sau prin cărbuni încinşi, căci nu te pot răni decât la picior, şi după cum tocmai ţi s-a revelat piciorul nu te ajută decât la … procurarea bateriilor.

Istoria Lost a început încă din timpurile în care omul a căutat să vadă ce se ascunde după linia orizontului. A constată cu surprindere că acesta se tot depărta pe măsură ce el înainta către ea. Dar omul a perseverat şi s-a hotărât să nu se oprească, pentru a vedea dacă există pe undeva vreun zid unde orizontul se va opri în loc. Şi s-a îmbarcat pe corăbii din lemn, căci a constatat că uscatul se mărgineşte cu infinita mare. Au călătorit mulţi oameni, dar nicinul nu a dat de marginea mării, locul unde poţi atinge linia orizontului. Însă cineva a intrat fără să vrea, condus probabil şi de curenţii marini, în inima unui loc cu totul obişnuit, dar care nu trebuia să fie acolo. Acesta era Magnus Hanso, un navigator, care a ajuns pe ţărmurile unei insule tropicale nemarcată pe nicio hartă. De acum începe să se contureze harta Lost, descrisă mai sus, care astăzi, în 2007, stă întinsă în camera obscură a fiecărui fan, sub lanterna înarmată cu baterii rezistente. Ca mai toţi vestiţii marinari, ducea nişte sclavi să muncească pământul în căutarea resurselor preţioase. Firava Black Rock a nimerit într-o furtună neobişnuită, probabil o anomalie electromagnetică ce a propulsat-o într-o eşuare pe un uscat mirific. Acolo membri echipajului său întâlnesc nişte băştinaşi care par din cale afară de sănătoşi, numai că şi la fel de înapoiaţi ca societate. Însă paşnici. Insula a fost astfel colonizată de nişte europeni civilizaţi. Magnus a murit între timp, şi după mulţi ani, nepotul navigatorului, anume Alvar, ajuns bogat şi profund afectat de implacabilul destin al lumii, avea dese momente de meditaţie. Încerca să se regăsească pe sine, şi a ajuns la concluzia că avea nevoie de o sondă filogenetică a familiei. A trimis nave în căutarea insulei unde se zvonise că răposase bunicul Magnus. Acestea se orientau cu instrumente primitive şi astfel au fost capabile să identifice poziţia aparent natural ascunsă a tropicalei insule. După o vizită personală la faţa locului pentru a vedea cu ochii lui ciudatele istorisiri ale trimişilor săi, constată că nu e lucru curat pe acolo (în sens pozitiv !). Se reîntoarce apoi în Europa, sau unde locuia el. E perioada în care omenirea descoperă cea mai prolifică armă de distrugere în masă - bomba atomică. Magnus îşi dă seama că de fapt, acesta înseamnă autodistrugere umană sau apocalipsă. Cea mai importantă organizaţie în care umanitatea s-a aliat, ONU, iniţiază cercetări care să determine dacă, după două războaie mondiale devastatoare şi o criză cubaneză rece, omul va mai avea timp să prospere ca specie şi să regenereze într-o societate terestră durabilă. Enzo Valenzetti reuşeşte să creeze o formulă în care înglobează toţi factorii degenerabili şi distrugători care afectează specia umană. Ajunge la un rezultat surprinzător, un fel de ecuaţie cu câteva necunoscute în care el crede că se află un cronometru ce înregistrează perioada până la apocalispă, până la extincţia ca specie. Oficialii ONU, deşi deloc superstiţioşi, decid să anuleze proiectul şi să facă uitată ecuaţia fatidică. Cine caută, găseşte ! Alvar a descoperit acele rezultate şi a fost înspăimântat de soarta lumii. A fost extrem de trist şi abătut câtva timp. Crezând posibilă schimbarea destinului speciei umane, magnatul a înfiinţat Hanso Foundation, un fel de societate de caritate pentru savanţi. Paralel cu mâhnirea lui Alvar, existau şi oameni care intrau încrezători pe tărâmul ştiinţelor alternative. Doi dintre aceşti tineri savanţi erau soţii Karen and Gerald DeGroot, de la Universitatea din Michigan. Alvar invită la reşedinţa lui pe cei doi cercetători şi rămâne uimit să descopere idealuri commune cu ei. Erau nişte oameni care se îngrijeau de destinul omenirii, aflaseră soarta tragică a speciei umane, prevăzută în ecuaţia lui Valenzetti şi au hotărât că trebuie să acţioneze. Astfel a luat naştere Dharma - Department of Heuristics and Research on Material Applications. Magnus a considerat oportună poziţionarea acestei facilitaţi de cercetare cât mai departe de poluarea continentelor, imediat venindu-i în minte insula bunicului său. Cu ajutor de la alţi magnaţi bogaţi, preocupaţi deasemenea de soarta omenirii, Dharma şi-a putut construi staţiile pe insula tropicală.

↑ sus     ≡ discută articolul Bogdan Andronache - 19 noiembrie 2007

Evangeline Lilly şi Dominic Monaghan, sfârşitul poveştii de dragoste

S-au îndrăgostit în decorul paradisiac al unei insule tropicale, în timpul filmărilor serialului LOST, dar se pare că povestea lor de dragoste a ajuns la final. Relaţia dintre Dominic Monaghan şi Evangeline Lily trece printr-o perioadă dificilă, iar actorul britanic a fost surpins în timp ce era consolat de o alta femeie într-un restaurtant din Los Angeles. Cei doi ocupau o masa în mijlocul localului şi nu erau interesaţi de privirile celor din jur, au purtat o îndelungată şi intensă conversaţie, pigmentată de cockteiluri Margarita.

Dominic Monaghan şi frumoasa actriţă canadiană s-au logodit la începutul acestui an, dupa ce el a cerut-o de nevastă în timpul unei vacanţe pe care au petrecut-o în Hawaii. Problemele celor doi au început în luna mai a acestui an, când Charlie Pace, personajul lui Monaghan din LOST, a părăsit serialul. Nunta celor doi, programată pentru vara acestui an, a fost amânată şi apoi anulată deşi Dominic a declarat în dese rânduri că este nerăbdător să-şi întemeieze o familie.

În prezent Evangeline Lilly filmează pentru sezonul IV al serialului LOST iar Dominic este ocupat cu rolul său în filmul horror "I Sell the Dead" ce va fi lansat anul viitor.

↑ sus     ≡ discută articolul Covaci Sergiu - 18 noiembrie 2007

John Locke - mâna lui Dumnezeu, partea a IV-a, ultima

După o viaţă în care nu a avut de îndeplinit nicio sarcină remarcabilă, simte că a venit momentul mult aşteptat, apăsarea butonului pare definitorie. Dar toţi colegii lui par a nu avea mare încredere în acel fapt, îl consideră chiar de prisos, uneori inutil şi pe John nesuferit în mania lui. Dar din perspectiva lui toate lucrurile sunt altfel, au o altă însemnătate. Cicero spunea Tot ce se întâmplă după o lungă aşteptare e mai uşor de suportat. Tot de acest personaj este legată a doua semnificativă întâmplare pe insulă : capturarea lui Henry Gale, unul dintre ceilalţi. Acum noi ştim că el este Ben Linus, dar atunci John a fost foarte surprins când a auzit din gura acestuia faptul că pentru el venise acolo, deoarece era considerat un om special. Locke se străduia să pătrundă înţelesul tuturor asocierilor inexplicabile, încerca să priceapă spusele fantastice ale presupusului Gale când se întâmplă cel mai firesc lucru cu putinţă. Când un om este pierdut - lost - de ce are el nevoie să se orienteze ?! De o hartă, bineînţeles. Aceasta este o cale de a înţelege insula cu misterele ei şi îi este revelată doar acestui personaj. De ce ?! Pentru că numai el este în măsură să ajungă la adevăr pe poteca mistică trasată de scenariul serialului. Poate că Ben a căzut benevol în plasa lui Rousseau. A venit în căutarea lui John, deoarece acesta se încadra tiparului de trăsături pe care trebuia să le aibă cineva care era în adevărată comunicare cu insula (caracterul de special al lui John, vindecarea miraculoasă de paralizie). Intervine un alt personaj care se încadrează religiozităţii lui Locke, anume Mr. Eko - ME. Şi acesta din urmă este un om transformat, deşi înainte de prăbuşirea pe insulă. El a suferit de asemenea o schimbare radicală, dintr-un mafiot cuţitar a ajuns duhovnic, preot. A vrut să-şi depăşească resursele şi să dovedească lui Yemi faptul că a devenit un om mai bun, superior a ceea ce fusese înainte. Mă gândesc acum la un alt individ, tot aşa mare, puternic, forţos şi musculos precum Mr. Eko, ce în urma întâlnirii unei frumoase domnişoare, dornic de a ajunge în postura de a o cere în căsătorie, decide să se transforme şi chiar reuşeşte cu succes. Este vorba despre muncitorul Martin Eden - ME, personajul din romanul cu acelaşi nume scris de Jack London - JL. Acest tânăr care decide să se schimbe în ceva superior sfârşeşte până la urmă sinucigându-se. Autorul lui ne explică : not because of his lack of faith in God, but because of his lack of faith in men. Oare Eko îşi pierduse încrederea în oameni ?! Până să fie ucis de fum, acesta îl ajută pe Locke să găsească staţia care îi zdruncină încrederea în apăsarea butonului. Totuşi acea pasiune numerică fusese transmisă lui Eko, care iese destul de şifonat din întâmplare. Deşi Desmond realizează că o mică încurcătură în apăsarea butonului provocase prăbuşirea lui 815, Locke este atât de convins de inutilitatea gestului încât sfărâmă monitorul.

La începutul părţii a treia ne suscită curiozitatea miracolul prin care John şi ceilalţi au reuşit să scape din devastatoarea implozie. Aceasta da enigmă nerezolvată ! Un verset din Biblie inscripţionat pe ciomagul răposatului Mr. îl dirijează pe Locke pe Calea adevărului, al cărei prim popas este staţia Flame, stăpânită de rusul Mikhail. Naivul John este manevrat cu abilitate de inteligentul Ben, care îl convinge să arunce în aer submarinul. Apare o situaţie ironică în care Ben este imobilizat într-un scaun cu rotile, iar John se plimbă liber pe picioarele lui. Mulţi au văzut în acest gest al distrugerii submarinului o greşeală regretabilă, dar acest lucru trebuia să se întâmple, pentru a-l împiedica pe Jack să plece de pe insulă (era chiar dorinţa expresă a lui Ben) şi pentru că trebuiau distruse toate mijloacele de comunicaţie cu exteriorul dacă misterele se vroiau rezolvate. După ce din cutiuţa magică răsare inimosul Anthony Cooper, apar noi şi variate întrebări. Nu mă refer la modul prin care a ajuns acolo, dar mai ales la cuvintele sale când îl întrebă pe John dacă nu a înţeles până atunci unde se aflau ei. Ben şi-a omorât tatăl, era bolnav şi, totuşi aflat pe insula viaţă fără de moarte şi trup fără boli, nu i-a dispărut tumoarea. Locke părea un miracol în ochii celorlaţi, în special datorită vindecării miraculoase, dar mai ales datorită vieţii sale mediocre cu potenţialitate de profet. Ben a dorit să vadă dacă motivul pentru care el nu se vindecă spontan este legat de faptul că a ucis. Aştepta probabil să vadă dacă John paralizează după ce îşi ucidea tatăl. Dacă paraliza, Ben s-ar fi liniştit, deoarece realiza că are tot dreptul să fie un lider al celorlalţi bolnav, ar fi fost normal să nu se fi vindecat spontan dacă avea o crimă la activ. Dacă John avea să rămână în picioare, însemna că Ben trebuia să simtă scaunul clătinându-i-se. Deoarece un om care ucisese era încă vindecat de insulă, iar el încă purta stigma şi cicatricea tumorei, şi îşi pierdea din credibilitate în ochii subalternilor. Chiar asta s-a şi întâmplat când John Locke a venit în urma lor purtând cadavrul tatălui său pe umăr. Înţeleptul Richard a avut meritul să-i rupă două picioare (aflate din diagonală, deci mai rezistă o vreme !) din tronul lui Benjamin Linus. Deşi pare că John l-a convins pe Ben să-l ducă să-l întâlnească pe Jacob, lucrurile nu stau chiar aşa. Ben l-a dus benevol acolo pe John pentru a-i testa încă o dată capacităţile de profet al insulei. Aici, printre obiectele zgâlţâite într-un poltergeist ce nu părea să-i dea fiori, John aude glasul lui Jacob sau al insulei ori al fumului ori al Gaiei sau al lui Hanso sau … (problema rămâne dechisă sub un unghi obtuz !). Ideea este că Ben este şocat de capacităţile extrasenzoriale ale lui John Locke şi îşi dă seama că este într-adevăr profetul prin care grăieşte Marele Anonim al Insulei. John se dovedeşte a fi nu numai cuvântul, dar şi mâna prin care se unduiesc faptele imposibile. Ben capătă caracter de Înger Decăzut, de surd într-o junglă de şoapte misterioase, în timp ce John Locke îşi demostrează menirea de mână a lui Dumnezeu.

Ben îi arată tragica finalitate a membrilor Dharma, care au ajuns o mână de oase într-o groapă. John cade secerat în abdomen, dar acum nu i se mai poate întâmpla nimic fatal, căci el este alesul. Aşa cum Neo cade aparent mort şi este purtat de maşinării spre creierul cibernetic suprem care îl învie, aşa şi Insula devenită un fel de matrice, îl trimite pe Walt să joace rolul de Iisus şi să-i strige lui John să se ridice ca lui Lazăr. Locke ajunge din urmă grupul de naufragiaţi şi încearcă imposibilul de a-i opri a lua legătura cu salvatorii. Face un gest împotriva firii lui rănind-o pe Naomi, iar apoi îl ameninţă cu pistolul pe Jack. … you aren’t supposed to do this ! cuvintele lui John pot avea mai multe interpretări : poate că, proaspăt reîntors din morţi (ce cuvânt relativ !) înţelege mai bine ca niciodată sensul întâmplărilor de pe insulă şi configuraţia faptelor ce duc spre dezlegarea enigmelor, totul ţesut într-un destin unic şi cuprinzător ce înglobează pe toţi cei rămaşi ; sau poate că a căpătat vreo capacitate vizionară precum cea a lui Desmond şi nu vede în viitor o rezolvare a problemelor pe traiectoria salvatoare pe care tocmai se înscriau prin contactul acela radio. Dar Locke se salvează de la pătarea caracterului său printr-un omor stupid şi lasă arma la pământ. Pleacă resemnat cu gândul să se ascundă pentru a nu fi reperat de viitorii salvatori. Are să stea în expectativă şi nu-şi va face apariţia decât atunci când ceilalţi vor veni după el să-i ceară ajutorul sau în cazul în care colegii lui naufragiaţi au să fie induşi în eroare de potenţialii salvatori.

Jack pare să spună, fără cuvinte : voi reuşi să salvez naufragiaţii şi voi dezlega tot neînţelesul arătându-vă întreg adevărul despre insulă, toate fără să mai moară nici un om. John Locke răspunde, fără glas : eu am găsit calea şi adevărul, vi le arăt sacrificându-mă pe mine, dar nimeni nu are să mă urmeze ! Naufragiaţii nu sunt pe insulă ca nişte puncte pe un zar. Ei nu încearcă să cunoască adevărul şi să dezlege misterele cu instrumentele lor umane, ci se pregătesc să primească adevărul. John Locke se visează profetul lor, îndeplineşte fiecare faptă pe insulă ca pe o sarcină dintr-un minunat destin. Când se va trezi îşi va da seama că este un simplu om, fost paraplegic pe continent. Dar întrebarea care mă înfiorează pe mine este următoarea. Este el un om care se visează profet pe o insulă ? Sau este un profet care s-a visat Om ?!

↑ sus     ≡ discută articolul Bogdan Andronache - 15 noiembrie 2007

Mobisodul 2 - Părţile care lipsesc - Hurley şi Frogurt

Multe mulţumiri celor de la DarkUfo care au "pus mâna" pe clipul cu mobisodul numărul doi, intitulat "Hurley şi Frogurt". Acesta este ceva mai interesant decât precedentul, având tot doi protagonişti: simpaticul Hurley şi Frogurt (Neil). Cu siguranţă vă întrebaţi cine este acesta din urmă şi de ce are două nume. Răspunsul la a doua întrebare este simplu, şi anume Hurley i se adresează întâi numindu-l Frogurt iar acesta îl corectează şi îi spunele că numele său este de fapt Neil. O gafă asemănătoare s-a petrecut şi înainte în serial când Steve este adesea confundat cu decedatul Scott. Problema numelui este mai puţin relevantă în comparaţie cu cea a identităţii şi originii sale. Fie Neil este unul dintre cei 40 de supravieţuitori ai zborului Oceanic 815 pe care nu l-am cunoscut încă, fie este un alt prieten imaginar de-al lui Hurley, asemenea lui Dave. În sprijinul celei de-a doua variante este persoana despre care discută cei doi, Libby, care a fost şi ea internată la Institutul de Boli Mintale Santa Rosa. Probabil, răspunsul îl vom afla într-un mobisod viitor...

Din păcate varianta full quality va fi disponibilă abia în data de 19 noiembrie, când va fi postată pe site-ul oficial ABC (şi evident şi pe lost-naufragiatii.com ;)).

Hurley iese dintr-un cort cu un rucsac în spate.
Frogurt: Salut Hurley!
Hurley se întoarce şi ceva îi cade din rucsac.
Hurley: Frogurt.
Frogurt: E Neil.
Hurley: Neil.
Frogurt: Ce faci în cortul lui Bernard şi Rose?
Hurley: Nimic.
Frogurt: Nimic, ha?
Frogurt ridică o sticlă de vin Dharma ce pare să fi căzut din rucsacul lui Hurley.
Frogurt: Mie mi se pare că ai şmanglit nişte cabernet Dharma.
Hurley: Au fost de acord să-l împrumut.
Frogurt: Nici o grijă amice. Nu mă bag în treburile tale. Dacă vrei să furi de la Bernie, fă-o. Am doar o întrebare. Ce se întâmplă între tine şi Libby?
Hurley: La ce te referi?
Frogurt: Vreau să ştiu dacă ai de gând sau nu să faci pasul următor.
Hurley: Nu e treaba ta, amice.
Frogurt: Ascultă, Tubby, îmi stai în cale. Ştim amândoi că nu vei ajunge prea departe cu ea, aşa că ce ar fi să te dai la o parte şi să o laşi unui bărbat adevărat.
Hurley: Pe bune?
Frogurt: Pe bune.
Hurley: Păi se pare că am trecut deja la un alt nivel. Află că tocmai am o întâlnire cu ea. Mergem la un picnic.
Frogurt: Ai o întâlnire cu ea?
Hurley: Da. Eu duc vinul şi ea aduce păturile.
Frogurt: Bine jucat Hurley. Bine jucat. Dar află că nu ma dau bătut şi dacă nu reuşeşti să faci nimic cu Libby, va fi rândul meu.
Neil pleacă.
Hurley zâmbeşte şi îşi continuă drumul.

Clic aici pentru a vedea mobisodul anterior, varianta full quality.

↑