Despre LOST - Partea a II-a

Cu cinci linii şi un cerculeţ poţi desena un om (ca-n animaţiile lui Gopo) - începi să înţelegi semnificaţia fiinţei umane, atât. Dacă mai trasezi o liniuţă cu alt cerc - ceva mai deformat de această dată - îi poţi ataşa omului o umbrelă. Acum începi să înţelegi simbolistica omului în ploaie, cum îi variază meteorologic comportamentul, atât. Dacă mai desenezi un cerculeţ înconjurat de altele mai mici şi divergente, ai realizat un soare şi problemele se complică. De ce ar ţine omul o umbrelă când afară e soare ? Începi să te gândeşti dacă nu e de dus la psihiatrie cumva ; dacă nu e soare prea puternic afară şi e nevoit astfel să poarte umbrelă ; dacă se află înăuntru, îşi probează umbrela, neştiind că afară e soare …, atât. Mai scrii câteva mâzgăleli şi constaţi că ai notat acolo teorema lui Pitagora. Oare ce legătură are asta ? E bizar ! Începi să te gândeşti dacă nu cumva respectivul era profesor de matematică şi urma să predea asta la clasa a patra în acea zi, dar care era legătura între umbrelă şi soare … şi într-un final îţi trece prin minte şi teoria că autorul desenului poate are o problemă medicală, atât. Şi să catalizăm reacţia întocmirii imaginii de ansamblu adăugând şi alte linii şi cerculeţe, până când ajungem să vedem întregul. Adică un elev de clasa patra de astăzi care încearcă să pătrundă tainele necesare luării unui zece la şcoală, dar nu-şi dă seama de autocenzura la care îşi supune mintea stând toată ziua la televizor şi la jocuri pe calculator, care acţionează ca o perdea (simbolic - umbrela) ce-i întunecă logica şi nu-i oferă acces la adevăr (soarele). Dacă ştiaţi de la bun început cum va arăta desenul meu schiţat până la urmă (nici eu nu ştiam !) nu aţi mai fi descoperit atâtea sensuri şi semnificaţii ale liniilor de început, nu-i aşa ?! Nu v-ar mai fi chinuit dilemele universale privitoare la Om, nici ce înseamnă Soarele pentru om, nici ce legătură au două lucruri contradictorii, nici ce mister neînţeles învăluie teorema lui Pitagora deja ştiută de orice copil de clasa a patra … Dacă ştiaţi banalitatea finalităţii mele, nici nu mi-aţi mai fi dat atenţie. Acesta este secretul serialului Lost !

Creatorii nu-şi doresc să le fie spart codul (ca în Da Vinci !), niciodată nu şi-au dorit asta de la fani. Ei au avut în minte o artă cinematografică dezvăluită astfel încât să stârnească în fiecare fan pasiuni nebănuite, să-i transforme pe toţi în căutătorii misterelor universale, a sinelui, a întrebărilor fundamentale: Cine sunt ? … Dacă e să priviţi dintr-un anumit punct de vedere scopul Lost nu este nicidecum să ne batem în teorii care mai de care mai raţionale. Finalitatea urmărită este mult superioară amănuntelor de genul Este mort sau nu tatăl lui Jack ? Sincer pentru mine chiar nu contează acest aspect. Poate să fie mort sau nu, nu are nicio relevanţă în descoperirea adevărului revelat de serial sau de lumea care mă înconjoară şi asupra căruia mă îndeamnă Lost să meditez. Cineva spunea Mulţi stau orbi şi surzi în marele templu al naturii. Aşa este dacă ne gândim puţin. Avem Internet, dar comunicăm mai puţin. Avem aparate digitale de fotografiat, dar înţelegem din ce în ce mai puţin mediul înconjurător. Avem telefoane, dar când am spus ultima dată la el : Mamă, te iubesc ! Hai că mă opresc să nu devin patetic … Ideea este că în pofida ultra-tehnologizării, am uitat misterele primordiale. Nu ne mai batem mintea cu ele. Lost asta încearcă. Să ne readucă în faţă marile teme universale ale umanităţii. Asta dacă încercăm să înţelegem serialul până acum, atât. Dacă ne lăsăm imaginaţia să zburde absolut neproductiv prin seriile de până la finalul serialului şi încercăm să legăm toate amănuntele între ele într-un mod cât mai raţional înseamnă să omorâm Lost. Să distrugem universalitatea interpretărilor, pasiunea noilor meditaţii făcute şi aşa în grabă, printre emailuri şi sms-uri.

Nu medităm asupra creaţiei sau a evoluţiei, asupra lui Dumnezeu (ipoteza cu Insula drept Purgatoriu !), asupra noilor tipuri de energie în cercetările medicale, asupra finalităţii omului pe planeta Terra. Lost pune aceste probleme cui ştie să vadă. Prin misterele prezentate te îndeamnă, aproape obsesiv să îţi aminteşti de civilizaţiile mai vechi (piciorul acela cu patru degete) sau pentru cei pasionaţi de tehnologie de invenţiile deceniilor următoare (norul negru ca aglomerare de nano-roboţi !) ori de comunicare cu cei din lumea de dincolo (Ben văzându-şi mama sau vedeniile unor oameni decedaţi) şi nenumărate alte teme de cunoaştere. Dar cine s-ar mai simţi înfiorat de aceste nebănuite legături cu tot felul de filosofii, dacă ar cunoaşte că până la urmă serialul are la bază ideea din filmul Vanilla Sky, cu Tom Cruise. Toţi ar replica : da, bine gândit, bine construit şi atât din păcate ! Nicio ţâşnire metafizică de la vreun obiect aparent contradictoriu apărut din senin pe insulă. Dacă îi ştii originea nu mai este pasionant şi nu îţi mai naşte suspiciuni. Sfârşitul Lost trebuie să însemne o tragedie pentru fanii lui şi nu o uşurare. Dacă simţi o uşurare că ţi s-a revelat secretul (care până la urmă nu o să fie cine ştie ce mister, ce nu i-a trecut nimănui de pe forumuri prin minte !) acest lucru nu poate să spună decât că ai urmărit serialul doar ca pe un puzzle, aşteptând cuminte şi în banca minţii tale să fie descoperite toate pătrăţelele pentru ca tu să le iei frumos şi să le asamblezi şi … gata, ai obţinut colajul, frumos da, dar ce folos ? Doar nu ai urmărit Lost pentru a vedea doar secretul final. Se poate face o paralelă cu o carte de Agatha Christie, la care te uiţi puţin şi repede cu coada ochiului pe ultima pagină de unde apuci să citeşti numele ucigaşului. Te amăgeşti astfel pe tine, dacă e să continui să citeşti cartea, şi nu vei mai trăi decât o experienţă mecanică, fără niciun stimul, fără mister, fără să-ţi pui o mie de întrebări legate de psihologia fiecărui personaj şi ipoteticele mobiluri care să îi fi determinat să fie autorii crimei.

Secretul Lost nu există ! Nu există decât în măsura în care totul e spart într-un fel de puzzle, împrăştiat pe parcursul a şase sau nu ştiu câte serii şi dezvăluit ca în Quentin Tarantino - povestea e tăiată în bucăţi, iar acestea intercalate. Flashback-urile şi flashforward-urile sunt doar liniile pe unde foarfecele a tăiat aceste figurine ale marelui puzzle. Căci la urma urmei asta este Lost - un puzzle (imaginea de ansamblu), care a fost tăiat din studiourile de producţie în mai multe fărâme, care, aranjate în diferite configuraţii pot crea diferite şi noi imagini, care trimit cu gândul la nenumărate interpretări. Acum să facem iarăşi un exerciţiu de comparaţie. Ce este mai productiv pentru telespectator: să încerce inutil să reconstituie forma finală (pe care oricum o va afla când serialul ajunge la sfârşit) folosindu-se de raţionamente sterpe, de logică usturătoare. Cu ce se va îmbogăţi mintea lui ? Cu absolut nimic. Să zicem că în timp ce vizionezi filmul Insula cu Ewan McGregor îţi pui tot felul de întrebări timp de 90 de minute sau cât durează. Dar după ce se termină gata, revii la problemele de zi cu zi: restanţe, mâncare, sex opus … (sau acelaşi sex) ! Ideea este că serialul Lost îşi prelungeşte tentaculele şi în viaţa ta reală, nu se rezumă la episodul de patruzeci şi cinci de minute. Toată săptămâna mă gândeam la răsturnarea de situaţie din respectivul episod. Şi nu aveam cu cine să o discut pentru că nu aveam niciun prieten căruia să-i placă şi să urmărească Lost. Abia acum puţin timp am găsit că există şi pe Internet (mda, cum de nu mă gândisem mai înainte !) forumuri de discuţii şi chiar site-uri româneşti. Sincer vă spun, acum o săptămână când am găsit site-ul românesc al Lost am avut o tresărire şi nu mi-a venit să cred. (Eu nu sunt un împătimit al Internetului ! Ba din contră ). Mi-au trecut prin minte fulgerător (ca un flashback) toate lunile trecute, aproape doi ani nu ştiu câţi au trecut de când au început să dea Lost pe Tvr 1, vineri sau duminică seara … în care nu am discutat decât cu mine însumi pe marginea acestui subiect. Am avut o revelaţie, m-am bucurat văzând că există atâţia fani ai Lost şi în România. Cred că sunt mult mai mulţi, dar nu intră pe site-uri sau pe forumuri din lipsă de timp, după cum sunt şi eu !

↑ sus     ≡ comentează articolul Bogdan Andronache - 24 octombrie 2007